Tehnicianul sârb Predrag Vasici este, începând de marţi, noul antrenor al echipei de baschet feminin "U" Trustul CRE Cluj, cu care a semnat un contract valabil pe următorul sezon.

Predrag Vasici (51 de ani) a condus timp de trei sezoane formaţia feminină Sportul Studenţesc, dar marea sa realizare în baschetul românesc a fost calificarea echipei naţionale de senioare la Campionatul European din 2007. Tehnicianul sârb va sosi la Cluj-Napoca în 23 iulie, urmând a definitiva lista de transferuri a echipei. Vasici o înlocuieşte în funcţie pe Simona Muşat, cu care clubul nu a prelungit înţelegerea şi care pregăteşte în prezent naţionala feminină under 20. În urmă cu două săptămâni, conducerea formaţiei clujene a negociat cu un alt antrenor, muntenegreanul Zoran Glomazici, dar a renunţat la respectiva pistă din cauză că tehnicianul nu vorbea nicio limbă străină, fapt considerat un handicap de conducătorii de la "U" Cluj în relaţia cu jucătoarele.