Handbaliştii de la CSM Oradea nu au reuşit să "spargă gheaţa" nici în etapa a VII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, rămânând fără niciun punct în clasament. Ultimul eşec al orădenilor a fost suferit ieri la Timişoara, în faţa echipei locale "Poli", bănăţenii impunându-se la final cu 34-31, deşi la pauză oaspeţii conduceau cu 17-15.

Disputat între două contracandidate la evitarea retrogradării, meciul a fost echilibrat. În prima repriză, fiecare echipă s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj. Gazdele au condus cu 6-5 (min. 13), oaspeţii au egalat la 9 (19) şi au preluat ulterior conducerea, scor 13-14 (26). La pauză oaspeţii aveau un avantaj de două goluri (15-17) şi existau premisele unui prim succes pentru CSM Oradea. Omul meciului pentru echipa oaspete a fost portarul Cristian Ionescu, paradele sale exasperându-i pe jucătorii timişoreni şi pe spectatorii prezenţi în tribune.
În debutul părţii secunde, CSM s-a menţinut la conducere, 19-21 (37), dar gazdele n-au cedat şi au reuşit să egaleze la 23 (44). Din păcate, finalul jocului a aparţinut echipei "Poli" care cu zece minute înainte de final conducea cu 26-24, pentru ca la final ei să se impună cu 34-31.
Aşadar, CSM Oradea a ratat obţinerea unei victorii care s-ar fi constituit într-un adevărat "balon de oxigen", ţinând cont de situaţia dramatică din clasament, dar şi de faptul că aceasta ar fi fost obţinută în faţa unei contracandidate la evitarea retrogradării.