Mijlocaşul danez al echipei FC Sevilla, Christian Poulsen, a semnat un contract pe patru sezoane cu gruparea Juventus Torino, a anunţat, marţi, clubul italian, informează AFP.

Suma de transfer se ridică la 9,75 milioane de euro, estimează Gazzetta dello Sport. Internaţionalul danez în vârstă de 28 de ani ar urma să primească la Juventus un salariu de 3 milioane de euro pe an. "Visul meu este să ofer o surpriză publicului italian, care mă consideră un jucător rudimentar. Vreau să demonstrez că sunt bun şi din punct de vedere tehnic", a declarat jucătorul danez. Christian Poulsen este cunoscut în Italia ca fiind jucătorul pe care l-a scuipat Francesco Totti într-un meci din grupe la Euro-2004, faptă care l-a costat pe italian trei meciuri de suspendare. Antrenorul formaţiei Juventus Torino, Claudio Ranieri, s-a declarat foarte mulţumit de achiziţionarea lui Poulsen, spunând că prin venirea danezului lotul este format în proporţie de 99 la sută. "Ne mai lipseşte doar un portar", a adăugat Ranieri, pentru Gazzetta dello Sport. Cotidianul italian a anunţat, recent, probabila sosire la Torino a portarului austriac al echipei Siena, Alex Manninger, care ar urma să fie rezerva titularului Gianluigi Buffon la Juventus.