Atacantul lui Dinamo, Florin Bratu, este cel de-al doilea fotbalist din lotul lărgit pentru Euro la care Victor Piţurcă a renunţat, după ce şi Ciprian Deac a părăsit cantonamentul "tricolorilor". Astfel, în lotul României pentru Campionatul European au rămas 23 de jucători.

Din lotul iniţial de 26 de fotbalişti anunţat de Victor Piţurcă au mai plecat Ovidiu Petre şi Dănuţ Coman - accidentaţi. În locul lui Coman a fost convocat portarul formaţiei CFR Cluj-Napoca, Eduard Stăncioiu.
Probleme medicale are şi Cristian Chivu, care la antrenamentul de marţi a primit îngrijiri de la medicul naţionalei, după ce accidentarea la umărul său a părut să recidiveze. Chivu a părăsit antrenamentul, luând drumul vestiarului cu 15 minute înainte de ceilalţi colegi, însoţit de masor. În schimb, Lobonţ s-a pregătit normal după ce la o şedinţă de pregătire a acuzat dureri la degetul mare de la mâna dreaptă.
Componenţa echipei naţionale a României pentru turneul final din Austria şi Elveţia:
Portari: Bogdan Lobonţ (Dinamo), Marius Popa (Poli Timişoara), Eduard Stăncioiu (CFR Cluj)
Fundaşi: Cosmin Contra (Getafe), Gabriel Tamaş (AJ Auxerre), Ştefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Cristian Săpunaru (Rapid), Dorin Goian (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua), Cosmin Moţi (Dinamo)
Mijlocaşi: Florentin Petre (ŢSKA Sofia), Paul Codrea (AC Siena), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Mirel Rădoi (Steaua), Nicolae Dică (Steaua), Bănel Nicoliţă (Steaua), Adrian Cristea (Dinamo)
Atacanţi: Adrian Mutu (AC Forentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (AJ Auxerre), Marius Niculae (Inverness).
Selecţionerul va mai putea opera modificări doar în cazul unei accidentări şi numai pînă la primul meci, programat pe 9 iunie, cu Franţa. Şi în acest caz, fotbalistul în cauză va fi înlocuit dacă va exista un aviz comun din partea doctorului "naţionalei" şi a unui medic din comisia de specialitate UEFA, care să certifice că leziunea îl împiedică pe jucător să mai participe la Euro.