Peste patru goluri pe meci în Liga a V-a - Liderii dau și golgeterii campionatului
În prima parte a campionatului Ligii a V-a s-au marcat peste 4 goluri pe meci în fiecare din cele două serii. În Nord s-au înscris 126 în cele 28 de jocuri, rezultând 4,5 pe meci, iar în Sud 201 goluri în cele 49 de confruntări, adică 4,1 pe joc.
Golgeterii ambelor serii provin de la echipele de pe primul loc. Ionuț Bot (29 ani) a marcat 12 goluri pentru Viitorul Bratca, secondat de Adrian Horvat (Inter Aștileu) - 10 goluri și de Mehes Cristian (Progresul Sâniob) - 9 goluri. În prima serie, cele șase echipe au disputat un tur și un retur, adică 10 meciuri. Două meciuri nedisputate au fost omologate cu 0-3: Viitorul Bratca - Voința Cheresig și Progresul Sâniob - Minerul Șuncuiuș, ambele echipe gazde încurcând carnetele de legitimare cu prilejul jocului direct din etapa precedentă.
Mehes Cristian și Horvat Adrian sunt jucătorii cu cele mai multe goluri (4) într-o partidă, în etapele 2, respectiv 3. Cea mai prolifică rundă a fost a doua, cu 20 de goluri, și cea mai săracă, prima, cu doar șapte goluri. Viitorul Bratca are cea mai bună linie ofensivă - 33 goluri, iar Voința Cheresig, cea mai ermetică defensivă - 15 goluri, dar și cel mai slab atac, cu tot atâtea goluri cu câte a primit.
Progresul Sâniob a încheiat jumătatea dintre meciuri (5) la egalitate, neavând rival la acest capitol...
Zorile Buntești domină autoritar ierarhia marcatorilor în Seria Sud. Juniorul Iosif Ciuciu (18 ani) e lider cu 14 goluri, după 9 etape, secondat de experimentatul Dorin Diniș și de un alt jucător tânăr, Răzvan Buz, ambii cu 10 goluri. Între cei trei bunteșteni s-a intercalat pe podium Rareș Vulciu, juniorul lui CSO Ștei, cu 10 reușite. Ciuciu a punctat de patru ori într-un joc, în etapele 1 și 6, iar Diniș și Buz, în rundele 5, respectiv 2.
Etapa inaugurală a fost cea mai bogată în goluri (28), iar a patra, cea mai slabă, cu doar 15 reușite. Firesc, Zorile Buntești are cel mai bun atac - 49 goluri, dar și cea mai bună apărare - 6 goluri, la polul opus situându-se Viitorul Gepiu și AFC Crișana Oradea, cu doar 10 goluri marcate și Viitorul Batăr și Voința Ciumeghiu, cu 31 de goluri încasate.
Partea a doua a campionatului va începe în 11-12 martie. Prima clasată promovează direct, iar ocupantele locurilor 2 vor disputa baraj, tur-retur, în 3-4 iunie / 10-11 iunie pentru accederea în Liga a IV-a. Asta, după ce în Seria Sud, vecinele de clasament (locurile 1-2, 3-4, 5-6, 7-8, 9-10) se vor înfrunta tur-retur pentru a bifa, la fel ca echipele din cealaltă serie, minimum 20 de jocuri de campionat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.