CSO Ştei a avut în tur un parcurs foarte bun în campionatul Ligii a IV-a. Echipa de seniori s-a clasat pe locul trei, după Luceafărul şi FC Hidişel, în timp ce juniorii A1 au terminat pe poziţia a doua, în urma CF Bihorului Beiuş.

Miza pe jucători tineri

Echipa de seniori poate fi considerată revelaţia primei părţi a campionatului, mai ales dacă tinem cont că în lotul utilizat în acest sezon s-au regăsit foarte mulţi juniori promovaţi din pepiniera proprie. Cele 33 de puncte, care a propulsat-o pe locul trei, au fost obţinute din zece victorii şi trei rezultate de egalitate, cu 34 de goluri marcate şi 13 primite.  Pentru gruparea din Depresiunea Beiuşului, care a pierdut doar două jocuri, returul se anunţă, aşadar, mai mult decât liniştit. Lotul rulat în acest retur a fost destul de restrâns numeric, doar 18 jucători, şi cu o medie de vârstă scăzută, deoarece doar doi jucători au peste 30 de ani, şase peste 20 de ani, iar ceilalţi zece sub această vârstă. Astfel, sub comanda antrenorilor Voicu Popa şi Florin Vasile Galea au evoluat următorii jucători: Raul Fofiu, Darius Buha, Cristian Plisco - Daniel Pele, Ştefan Cristian, Beniamin Dumuţa, Dan Jurcă, Andrei Bat, Cristian Pele, Paul Mihuţa, Nicu Modan, Gabriel Popa, Raul Pirtea, Vlad Pap, Adrian Deva, Lucian Bercea, Andrei Toma, George Jurcă.

Juniorii A1, aproape de lider

Datorită faptului că o mare parte din cei care au activat anul trecut la juniorii A1 au făcut pasul înspre echipa mare, se preconiza un mic regres al echipei şteiene. Totuşi, cei doi antrenori, Florin Vasile Galea şi prof. Marius Crişan au reuşit din nou să închege o echipă bună, care iernează pe locul secund, la patru puncte de vecinii din Beiuş. Treisprezece victorii şi două eşecuri a fost bilanţul şteienilor în sezonul de toamnă, cu 71 de goluri înscrise şi 21 încasate în 15 etape. În acest tur au evoluat Cristian Plisco, Dragoş Corcheş, Gabriel Laza, Florin Popa, Vlad Teaha, Alexandru Blig, Adrian Gemănariu, Paul Ştefan, Alexandru Şora, Dragoş Pele, Cosmin Stoian, Manuel Borza, Daniel Coldea, Robert Ladar, Răzvan Duma, Renato Hoza, George Jurcă, Daniel Gavriş.

Juniorii C, o surpriză plăcută

Cei mai mici fotbalişti din curtea şteiană s-au clasat pe locul cinci, cu 27 de puncte, după nouă victorii şi cinci înfrângeri, marcând 53 de goluri şi încasând 44. Prof. Marius Crişan poate avea motive de bucurie alături de juniorii, Cătălin Simedre, George Voiţ, George Cocoş, Adrian Galea, Ionuţ Tomşe, Rareş, Harna, George Farcaş, Marius Norocea, Bogdan Fuciu, Madălin Botan, Bogdan Ciucian, Adrian Ciucian, Cristian Dobândă, Robert Sere, Dan Popescu, Alberto Hoza, Robert Popa, Paul Varga, Alexandru Ienciu, Ionuţ Deliman, Narcis Dume, care au jucat în acest tur.                                                           

Susţinere din partea autorităţilor locale

Sprijinul principal al gupării vine din partea Primăriei şi a Consiliului Local, iar ing. Iulian Balaj şi ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul oraşului Ştei, împreună cu consilierii locali, sunt întotdeauna alături de aceşti băieţi care reprezintă onorabil urbea de la poalele Munţilor Apuseni. ,,Chiar dacă aveam senzaţia că acest tur va fi unul reuşit, ţinând cont de valoarea juniorilor promovaţi la echipa mare, care anul trecut au fost campioni judeţeni şi situaţi locul patru pe ţară, clasare pe podium este una peste aşteptări. De altfel media de vârstă a echipei este una foarte scăzută, plus că în lotul actual de juniori mai avem încă trei sau chiar patru jucători care pot face pasul în retur la prima echipă'', a afirmat Ovidiu Stanişte, preşedintele clubului şteian.