În urmă cu câteva zile s-a desfășurat un interesant meci de fotbal-tenis între doi reprezentanți de marcă ai sportului bihorean. De o parte a fileului a fost jucătorul de fotbal cu 100 de prezențe în Liga I, Ramses Gado, poreclit "Faraonul", iar de cealaltă parte, campionul mondial de fotbal-tenis la juniori din 2010, Ioan Creț. Victoria a revenit fotbalistului cu scorul de 3-2 (21-17, 17-21, 23-21, 18-21, 21-13), după o dispută foarte frumoasă.

Unul dintre terenurile de tenis ale Bazei Sportive Voința a găzduit partida de fotbal-tenis dintre Ramses Gado și Ioan Creț, multiplu campion al acestui sport. Dacă Ramses, încă fotbalist în activitate și practicant din plăcere al acestui sport, dar cu rezultate foarte bune în rândul amatorilor, părea a avea șansa a doua la începutul jocului, Neluțu Creț, venind din fenomen, era cotat cu prima șansă de majoritatea celor prezenți la acest "duel". Chiar și vârsta era un atu pentru Creț, el având 22 de ani, cu 9 mai tânăr decât Gado. S-a jucat după sistemul 3 seturi din 5, cu mențiunea că regulile au fost ușor modificate față de cele după care se joacă în competițiile oficiale de fotbal-tenis, terenul fiind puțin mai mare. A rezultat un meci foarte spectaculos, cu schimburi de peste 20-30 de mingi, care au implicat un efort deosebit, cu execuții excepționale ce au stârnit aplauzele celor prezenți. Gado a excelat la capitolul lovituri de pe fundul terenului, văzându-se astfel că e jucător de fotbal, în timp ce Neluțu a fost fenomenal în apropierea fileului. La final, cei prezenți au concluzionat că, dacă s-ar juca revanșa, ar fi un prilej pentru un nou spectacol. "Pentru mine a fost o experiență interesantă să joc împotriva unui campion la fotbal-tenis și, indiferent de rezultat, mă bucur că am avut ocazia să disput un asemenea meci. Nu credeam că pot să-l înving, ținând cont de rezultatele lui Neluțu la acest sport. Chiar dacă la nivel de amatori am întâlnit mulți jucători de fotbal-tenis foarte buni, el mi-a fost cel mai bun adversar până în acest moment", a spus Ramses Gado referitor la această dispută inedită.