Luptătorul orădean Adrian Maxim va lupta astăzi în gala Golden Fighter, România vs. China. Competiţia, televizată de către Digi Sport 2 cu începere de la ora 20.00, se va desfăşura în staţiunea Mamaia, în Piaţeta Cazino.

Maxim a trecut cu bine proba cântarului cu cele 63,9 kg, urmând ca astăzi să intre în ring împotriva chinezului Jin Jintuo în lupta cu numărul 9. „Pot spune că partea cea mai dificilă a trecut, mă refer aici la proba cântarului. Am avut de slăbit mai bine de 6 kg într-o săptămână, iar ceea ce îmi doresc în acest moment este doar să mă odihnesc şi să mă încarc pentru luptă”, a declarat ieri Adrian Maxim, luptător susţinut de către FCI Currency.