* Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a a juns la a cincea victorie consecutivă, după ce a reuşit să se impună pe terenul lui Gaz Metan Mediaş. Dubla lui Paraschiv din ultimul sfert de oră a provocat al doilea eşec pe teren propriu al găzarilor, iar avantajul Oţelului în fruntea Ligii I s-a mărit la patru puncte. * FC Timişoara rămâne neînvinsă şi după această rundă, dar bănăţenii au reuşit doar o remiză în faţa Universităţii Cluj. Fotbaliştii lui Cosmin Contra au deschis repede scorul, dar ardelenii au marcat de două ori până la pauză, bănăţenii nereuşind în mitanul secund decât golul egalării. * De pasul fals al timişorenilor a profitat Rapidul, care s-a impus cu 2-0 în Regie şi a urcat pe poziţia secundă a ierarhiei. * FC Vaslui a revenit în lupta pentru titlu după ce a învins în Bănie. Golul lui Bello a oprit seria de trei victorii consecutive a Universităţii Craiova, care poate invoca neşansa, Prepeliţă ratând în prelungiri o lovitură de la 11 metri. * Dinamo respiră din nou, după ce a reuşit să învingă la Bistriţa. Succesul câinilor roşii i-a fost fatal antrenorului Gloriei, Laurenţiu Regencampf, care a fost demis după al şaselea meci consecutiv fără victorie. * Specialista egalurilor, Astra Ploieşti, nu s-a dezminţit nici în această rundă, ploieştenii izbutind doar o remiză albă în partida de pe teren propriu cu FCM Târgu Mureş. * Nedecis s-a încheiat şi duelul suferinţei dintre Victoria Brăneşti şi FC Braşov, echipa de sub poalele Tâmpei ajungând la al zecelea meci consecutiv fără victorie.
Victoria Brăneşti - FC Braşov 1-1 (0-0)
Marcatori: Olariu 63 / M. Cristescu 72
FC Timişoara - "U" Cluj-Napoca 2-2 (1-2)
Marcatori: Axente 4, Zicu 68 / Szilagyi 12, Machado 28
Gloria Bistriţa - Dinamo 0-2 (0-1)
Marcatori: Dănciulescu 15, An. Cristea 90
Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi 0-2 (0-0)
Marcatori: Paraschiv 73 şi 87
Astra Ploieşti - FCM Târgu Mureş 0-0
Universitatea Craiova - FC Vaslui 0-1 (0-1)
Marcator: Bello 42
Sportul Studenţesc - Rapid 0-2 (0-0)
Marcatori: Marcos Antonio 47, Herea 83 pen.
Partida CFR Cluj - Unirea Urziceni s-a disputat aseară după închiderea ediţiei.
ASTĂZI: Steaua - Pandurii Tg. Jiu (ora 20.30, Digisport).
CLASAMENT
1. Oţelul Galaţi 12 9 1 2 17-9 28 (+10)
2. Rapid 12 7 3 2 23-7 24 (+6)
..............................................................................................
3. Poli Timişoara 12 6 6 0 22-16 24 (+6)
4. FC Vaslui 12 6 3 3 18-14 21(+3)
5. Dinamo 12 6 2 4 29-22 20 (+2)
6. Gaz Metan 12 5 4 3 14-9 19 (+1)
...........................................................................................
7. Steaua 11 5 3 3 17-12 18 (+3)
8. Universitatea Craiova 12 4 4 4 17-12 16 (-2)
9. Universitatea Cluj 12 4 3 5 18-23 15 (-3)
10. Astra Ploieşti 12 2 7 3 12-15 13 (-5)
11. Unirea Urziceni 11 3 4 4 6-9 13 (-5)
12. Victoria Brăneşti 12 3 4 5 15-22 13 (-5)
13. CFR Cluj 11 3 3 5 17-19 12 (-3)
14. FC Braşov 12 2 6 4 10-16 12 (-6)
............................................................................................
15. FCM Târgu Mureş 12 3 3 6 11-20 12 (-6)
16. Gloria Bistriţa 12 2 4 6 13-17 10 (-8)
17. Pandurii Tg. Jiu 11 2 3 6 7-15 9 (-9)
18. Sportul Studenţesc 12 2 1 9 15-24 7 (-11)