Orădenii şi-au tăiat "partea leului" la Cupa de Vară
Timp de trei zile, Sala de sport de la LPS Bihorul Oradea a găzduit cea de-a IV-a ediţie a Cupei Internaţionele de Vară la taekwon-do ITF. Organizatorii concursului au fost Federaţia Română de Taekwon-do ITF, clubul King Do Oradea (preşedinte Romeo Tulkos) şi Direcţia pentru Sport a Judeţului (DSJ) Bihor.
Cea mai numeroasă participare
La ediţia din acest an au participat sportivi de la 19 cluburi din Slovacia, Ungaria şi România. Totalul sportivilor care s-au întrecut la categoriile de vârstă copii, juniori şi seniori s-a ridicat la 232, fiind cea mai numeroasă participare la o ediţie a Cupei Internaţionale de Vară.
La deschiderea oficială a competiţiei au luat cuvântul preşedintele Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, Marius Oltean, directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş, şi secretarul federaţiei maghiare, Szalai Gabor, acesta din urmă transmiţând mesajul preşedintelui federaţiei din ţara vecină.
"Faţă de precedentele ediţii, a crescut nivelul tehnic. Sportivii din Oradea şi-au putut etala valoarea şi în faţa unor adversari de peste hotare, unii dintre aceştia fiind componenţi ai loturilor Slovaciei şi Ungariei", ne-a declarat organizatorul principal al competiţiei, Romeo Tulkos.
Directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş, a apreciat organizarea acestei noi ediţii a competiţiei: "Competiţia este deja una tradiţională. M-a surprins plăcut numărul mare de participanţi, valoarea acestora. Organizarea a fost foarte bună, din toate punctele de vedere. Mulţumim conducerii LPS Bihorul Oradea pentru punerea la dispoziţie a sălii. Cred însă că amploarea competiţiei impune desfăşurarea acesteia într-o sală mai mare, cu tribune. Îl felicit pe Romeo Tulkos, care a făcut o treabă excelentă."
Orădenii, printre protagonişti
Printre cele 19 cluburi care s-au aliniat la startul întrecerilor s-au numărat şi patru din Oradea: King Do (preşedinte Romeo Tulkos), West Team (preşedinte Ruszkai Hajnalka), Tae Kyon (preşedinte Alexandru Sas) şi Royal Kwon (preşedinte Francisc Tripa). Orădenii şi-au tăiat "partea leului", obţinând numeroase clasări pe podium.
Cele mai bune rezultate au fost obţinute de clubul organizator, King Do, care şi-a depăşit obiectivul fixat înainte de competiţie, 15 clasări pe podium, sportivii pregătiţi de Romeo Tulkos obţinând 24 clasări pe podium, dintre care 6 locuri I, 4 locuri II şi 14 locuri III. Graţie rezultatelor de la individual, King Do Oradea s-a clasat pe locul III în clasamentul general, la categoria copii.
La clasarea bună în clasamentul de la copii şi-au adus contribuţia şi Antoniu Irimuş (-10 ani) şi Valentina Toth (-12 ani), care s-au impus în proba de tull. Evoluţii excelente a avut în întrecerea junioarelor Andreea Ganea, sportiva de la King Do câştigând proba de spargeri de forţă şi clasându-se pe locul III, atât la tull, cât şi la luptă.
West Team Oradea a obţinut 5 locuri I, 5 locuri II şi un loc III, ocupând treapta a treia a podiumului, la general, la juniori.
10 clasări pe podium au reuşit sportivii clubului Tae Kyon Oradea: 4 locuri I, 4 locuri II şi două locuri III, care au adus clubului clasarea pe locul III, la general, atât la copii, cât şi la seniori.
Cel de-al patrulea club orădean, Royal Kwon, a obţinut un loc II şi 4 locuri III.
Cluburile care s-au clasat pe primul loc la general au fost Hwarand Sibiu, la copii, Hatvan (Ungaria), la juniori şi Ge-Baek Presov (Slovacia), la seniori.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.