Orădenii, medalii şi la CN pentru copii
Aproape 600 de sportivi, de la 94 de cluburi din întreaga ţară, au participat, la Bucureşti, la Campionatele Naţionale de atletism pentru Copii 1 şi 2. Printre aceştia s-au numărat şi copiii bihoreni, care s-au numărat printre protagoniştii concursului, obţinând 7 medalii, dintre care una de aur, trei de argint şi trei de bronz.
Singurul titlu naţional a fost obţinut de Florin Ţigan (LPS Oradea), la săritura în lungime - Copii 2, cea mai bună săritură a sa măsurând 4,44 m.
Două dintre medaliile de argint au fost câştigate de Alexandru Cormoş (LPS Oradea), la 60 m (7,93 sec.) şi săritura în lungime (5,60 m.), ambele la Copii 1. Cel de-al treilea titlu de vicecampion naţional a fost câştigat de Borbely Alex (LPS Oradea), la săritura în înălţime - Copii 1, cu rezultatul de 1,44 m.
Cele trei medalii de bronz au fost câştigate de Roxana Pop (LPS Oradea, săritura în lungime - Copii 2, 4,31 m.), Emanuel Blaga (CN "Mihai Eminescu", 200 m - Copii 1, 26,96 sec.) şi Paul Drâmba (CN "Mihai Eminescu", 60 m garduri - Copii 1, 9,54 sec.).
Au mai obţinut clasări în imediata apropiere a podiumului Kiraly Bernadette (LPS Oradea - locul 4 la săritura în înălţime - Copii 1), Emanuel Blaga (CN "Mihai Eminescu" - locul 4 la 600 m - Copii 1), Borbely Alex (LPS Oradea - locul 4 la săritura în lungime - Copii 1), Szatmari Beatrix (LPS Oradea - locul 4 la săritura în lungime - Copii 1), Paul Drâmba (CN "Mihai Eminescu" - locul 5 la 60 m - Copii 1).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.