Orădenii au pierdut amicalul cu Mobitelco - CSM Oradea - "U" Mobitelco Cluj-Napoca 69-78
Calificată în play-off-ul Diviziei A la baschet masculin, de pe locul 6, CSM Oradea va susţine săptămâna viitoare, la Mediaş, primele două jocuri cu Gaz Metan din localitate. Pentru a pune la punct jocurile cu medieşenii, echipa pregătită de Cristian Achim a disputat ieri, la Arena "Antonio Alexe", o partidă amicală cu "U" Mobitelco Cluj-Napoca, formaţie care a terminat sezonul regulat pe locul secund. La finalul unui meci echilibrat, scorul a fost Oradea - Cluj-Napoca 69-78 (19-17, 14-18, 24-24, 12-19).
Meciul a fost foarte echilibrat în primele trei sferturi. În primele 30 de minute, cele două echipe au condus pe rând pe tabela de marcaj. În ultimele 10 minute, însă, clujenii s-au distanţat puţin, iar orădenii n-au mai reuşit să revină, astfel că Mobitelco a câştigat cu o diferenţă de 9 puncte.
CSM: Pascu 2, Ştefan 2, Maric 8 (2x3), Paşca 17 (3x3), Topchov 14, Hora 1, Mandic 7, Torok 2, Stojakovic, Mitchell 7 (1x3), Schachtner 9 (1x3).
Antrenor: Cristian Achim.
Mobitelco: Chetreanu 2, Cuic 10, Lawrence 7 (1x3), Morris 2, Bercean, Şanta 4, Krstanovic 11 (1x3), Thomson 7 (1x3), Fometescu 3 (1x3), Silvăşan 16 (1x3), Dykes 16 (2x3).
Antrenor: Marcel Ţenter.
Antrenorul orădenilor, Cristian Achim, a declarat la finalul partidei: "A fost un meci bun de pregătire pentru noi. Aveam nevoie de acest amical înainte de meciurile cu Gaz Metan Mediaş, pentru a ne reintra în mână. Clujul are o echipă asemănătoare cu cea din Mediaş din punctul de vedere al forţei fizice şi al recuperărilor ofensive. Am reuşit să rotesc tot lotul, iar acest lucru e foarte important în acest moment." Reamintim că miercuri, 13 aprilie, şi joi, 14 aprilie, CSM Oradea va susţine, în deplasare, primele meciuri cu Gaz Metan Mediaş din primul tur al play-off-ului Diviziei A la baschet masculin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.