Deşi multă vreme existenţa echipei de baschet feminin a fost pusă sub semnul întrebării, iată că s-au găsit resursele necesare pentru ca aceasta să activeze la nivelul Ligii I. CSU CSM Oradea va face parte din Grupa A ale cărei jocuri vor debuta la 1 noiembrie.

Clasată pe loc retrogradabil la finalul ediţiei trecute a Ligii Naţionale, echipa pregătită de Adriana Niculescu ar fi putut avea posibilitatea să activeze pe prima scenă a baschetului feminin românesc datorită numărului mic de formaţiii care şi-au exprimat această intenţie. Totuşi, conducerea clubului universitar a luat decizia să înscrie echipa în eşalonul al doilea şi să conteze doar pe jucătoare autohtone, renunţându-se astfel la baschetbalistele străine ale căror salarii mari necesita un buget pe măsură. Este de aşteptat ca tinerele jucătoare pregătite de Suzana Onaca la Colegiul Naţional Mihai Eminescu să primească o şansă importantă în noul proiect.

Două echipe se bat pe locul promovabil

CSU CSM Oradea a fost repartizată în cadrul Grupei A alături de alte cinci formaţii dintre care doar una (alături de orădence) va avea drept de promovare în Liga Naţională, restul fiind "sateliţii" echipelor din primul eşalon. Grupa va avea următoarea componenţă: CSU CSM Oradea, Sirius Târgu Mureş, Universitatea Cluj, CSU Alba Iulia, Danzio Timişoara şi CS Baschet Arad. În ceea ce priveşte sistemul competiţional, acesta va fi făcut public ulterior de către Federaţia Română de Baschet.

Programul ediţiei de campionat 2015-2016:

Tur

Etapa 1 - 1 noiembrie: Danzio Timişoara - CSU CSM Oradea

Etapa 2 - 8 noiembrie: CSU CSM Oradea - Universitatea Cluj

Etapa 3 - 15 noiembrie: CS Baschet Arad - CSU CSM Oradea

Etapa 4 - 6 decembrie: CSU CSM Oradea - CSU Alba Iulia

Etapa 5 - 20 decembrie: CSU CSM Oradea - Sirius Târgu Mureş

 

Retur

Etapa 6 - 17 ianuarie: CSU CSM Oradea - Danzio Timişoara

Etapa 7 - 24 ianuarie: Universitatea Cluj - CSU CSM Oradea

Etapa 8 - 31 ianuarie: CSU CSM Oradea - CS Baschet Arad

Etapa 9 - 6 martie: CSU Alba Iulia - CSU CSM Oradea

Etapa 10 - 20 martie: Sirius Târgu Mureş - CSU CSM Oradea