La Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud încep astăzi şi meciurile din Grupa E. Este o grupă cu o favorită certă, Olanda, celelalte trei echipe (Danemarca, Camerun şi Japonia) urmând a se "duela", probabil, pentru a însoţi "Portocala mecanică" în optimile de finală ale competiţiei. Prima etapă programează jocurile Olanda - Danemarca şi Japonia - Camerun.

Finalişti ai Cupei Mondiale în 1974 şi 1978 şi campioni europeni în 1988, olandezii speră măcar la intrarea în "careul de aşi" al competiţiei. Olanda a terminat în forţă seria meciurilor amicale care au precedat Mondialele, învingând la scor Ghana (4-0) şi Ungaria (6-1).
Selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, îl va menaja, probabil, pe Robben, la nordici fiind incertă prezenţa în teren a atacantului de la Arsenal Londra, Bendtner.
Chiar dacă Olanda porneşte favorită, nu trebuie omis faptul că cinci din ultimele şase întâlniri directe dintre cele două formaţii s-au încheiat la egalitate.
Deşi nu a cedat niciodată în primul său meci la Cupa Mondială, Camerunul va avea o misiune grea în faţa rapizilor jucători japonezi, în faţa cărora nu s-au impus în precedentele jocuri. În meciurile directe dintre cele două echipe, asiaticii s-au impus de două ori, o partidă încheindu-se la egalitate.

ASTĂZI

ora 14.30 (TVR 1)
OLANDA - DANEMARCA

Formaţii probabile:
Olanda: Stekelenburg - Van der Wiel, Heitinga, Mathijsen, Van Bronckhorst - Kuyt, Van Bommel, Sneijder, De Jong - Van der Vaart - Van Persie. Antrenor: Bert van Marwijk.
Danemarca: Sorensen - Agger, Kjaer, Jacobsen, Mtiliga - Poulsen, Jensen - Kahlenberg, Rommedahl, Gronkjaer - Bendtner (Tomasson). Antrenor: Morten Olsen.
Stadion: "Soccer City" - Johannesburg.
Arbitru de centru: Stephane Lannoy (Franţa).

ora 17.00 (TVR 1)
JAPONIA - CAMERUN

Formaţii probabile:
Japonia: Narazaki - Uchida, Nakazawa, Tanaka, Nagatomo - Nakamura, Endo, Hasebe, Matsui - Honda, Okazaki. Antrenor: Takeshi Okada.
Camerun: Kameni - Mbia, Bassong, Nkoulou, Assou-Ekotto - Makoun, Eyong, A. Song, Mandjeck - Eto'o, Choupo-Moting. Antrenor: Paul Le Guen.
Stadion: "Free State" - Bloemfontein
Arbitru de centru: Olegario Benquerenca (Portugalia).