Astăzi, de la ora 17.00, reprezentativa de polo a României va susţine la bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu" din Oradea meciul retur cu Georgia din barajul pentru Europenele de anul viitor, care vor avea loc la Eindhoven. În partida tur, tricolorii s-au impus cu 11-5, astfel duelul de astăzi pare mai mult o formalitate pentru gazde.

În cursul acestei săptămâni, poloiştii tricolori au efectuat două antrenamente comune cu reprezentativa similară a Greciei care s-a oprit la Oradea în drum spre Slovacia, unde va disputat tot meci de baraj. Elenii pornesc şi ei cu prima şansă, câştigând pe teren propriu, tot la o diferenţă de 6 goluri. În lotul reprezentativei tricolore se regăsesc opt jucători orădeni, şapte de la campioana CSM Digi Oradea (Kádár, Diaconu, Samuilă, Popoviciu, Buşilă, Ghiban, Chioveanu) iar unul de la CS Crişul (portarul Marius Ţic, internaţional de juniori), dar vor fi prezenţi la meci şi doi foşti componenţi ai campioanei, Ramiro Georgescu şi Tiberiu Negrean, care activează, în prezent la formaţia maghiară Szolnok. Biletul de intrare la meci costă 5 lei, iar copiii, femeile, pensionarii şi cei care au legitimaţii de susţinători pot intra gratuit. Partida va putea fi urmărită şi pe TVR 3.

Celelalte meciuri din baraj programate astăzi: Slovacia - Grecia (în tur 7-13), Macedonia - Franţa (6-8), Spania - Rusia (13-6), Turcia - Slovenia  (7-5). Germania a obţinut deja biletele pentru europene, învingând la baraj reprezentativa Maltei. Campionatul European va avea loc la Eindhoven, în luna ianuarie (16-19) a anului viitor, fiind deja calificate primele cinci clasate de la ediţia de la Zagreb din 2010: Croaţia, Italia, Serbia, Ungaria şi Muntenegru, plus Olanda, în calitate de ţară organizatoare.

Grupă dificilă pentru Liga Mondială

Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a definitivat grupele preliminare ale Ligii Mondiale, competiţie la care nu va participa Serbia (deţinătoarea titlului) şi nici Muntenegru sau Ungaria. România va juca în Grupa A, alături de Spania, Grecia şi Turcia. Tricolorii vor debuta în calificările pentru turneul final, chiar împotriva Turciei, la Oradea, în data de 12 noiembrie. În Grupa B vor juca Croaţia, Macedonia şi Germania, iar în grupa C au fost repartizate Italia, Marea Britanie şi Rusia.