Spaniolul Rafael Nadal nu va evolua în perioada următoare în turnee programate pe suprafeţe dure. Ibericul a declinat participarea la competiţiile de 1.000 de puncte de la Indian Wells şi Miami, din luna martie.

"Suprafeţele dure sunt agresive pentru genunchi, glezne şi spate. Aceasta este o temă pentru jucători şi medici. Nu cred că este posibilă reducerea numărului de astfel de turnee în această generaţie, dar cred că ATP trebuie să se gândească la o soluţie pentru a prelungi carierele jucătorilor. Poţi să-ţi imaginezi fotbalişti jucând pe ciment?", a afirmat fostul lider mondial, aflat acum pe locul 5 ATP. În schimb, Nadal ia startul astăzi la Acapulco (Mexic), într-o competiţie pe zgură, în care va debuta împotriva anonimului Diego Schwartzman. Spaniolul a revenit pe teren la începutul lunii februarie, după şapte luni de indisponibilitate cauzată de o accidentare la genunchi. Tenismenul spaniol a ajuns în finală la turneul de la Vina del Mar (Chile), apoi a câştigat la Sao Paulo (Brazilia) primul turneu după triumful de la Roland Garros 2012. Rafael Nadal vrea să evite o nouă accidentare înaintea turneele europene programate pe zgură, la care are de apărat puncte importante. Nadal intenţionează să participe la turneele de 1.000 de puncte de la Monte Carlo, Madrid şi Roma, înainte de a juca la Roland Garros, concurs programat între 26 mai şi 9 iunie.