Multe speranţe pentru o naţională neputincioasă - România ratează calificarea şi la CM 2014
Românii s-au agitat degeaba pentru dubla de baraj cu Grecia. Învinsă cu 1-3 la Pireu, naţionala noastră de fotbal şi-a arătat limitele şi la Bucureşti, unde nu a reuşit decât un rezultat de egalitate (1-1) cu peste 53.000 de fani alături, ratând prezenţa la Cupa Mondială din Brazilia.
Două goluri aveau de recuperat jucătorii lui Victor Piţurcă, dar în prima repriză nu au arătat nimic din punct de vedere ofensiv. Nu numai că nu şi-au creat nicio ocazie, dar au fost iar surprinşi de Mitroglu (23), care a dejucat pasul la ofsaid făcut de defensiva noastră şi a plasat mingea pe lângă Tătăruşanu (0-1). Piţurcă a făcut unele modificări faţă de partida tur, dar a continuat să mizeze pe Torje, complet ieşit din formă, Tănase, lent şi neinspirat, sau Raţ, depăşit uşor de adversari. Sugestiv pentru neputinţa echipei naţionale este faptul că a reuşit să egaleze după un autogol de generic TV la care au "contribuit" fundaşii laterali Torosidis şi Cholevas (55). Timp suficient pentru a forţa calificarea, dar atacurile disperate ale românilor au rămas fără efect pe tabela de marcaj. Nici centralul Milorad Mazic nu a fost pe fază, refuzându-le o lovitură de la 11 metri în minutul 76, la un henţ evident în careu al gafeurului Cholevas, dar senzaţia de neputinţă a "tricolorilor" e mai presus decât această greşeală de arbitraj. Minutele rămase până la final nu au fost decât o zbatere îm mediocritate a unei selecţionate cu un antrenor ranchiunos, încăpăţânat, neinspirat şi, lucrul cel mai important, depăşit de cerinţele fotbalului modern. Până la un punct, frustrant e că România a fost scoasă din cursa pentru Brazilia de un adversar fără valoare deosebită, dar mai organizat, pragmatic şi mai determinat în tentativa de a ajunge în elita fotbalului mondial.
România: Tătăruşanu - Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ (Latovlevici 26) - Hoban - Torje (Niculae 56), B. Stancu (Grozav 86), Tănase, Maxim - Marica.
Selecţioner: Victor Piţurcă
Grecia: Karnezis - Torosidis (Vyntra 72), Papastathopoulos, Siovas (Manolas 80), Holebas - Maniatis, Karagounis (Samaris 73), Tziolis - Salpingidis, Mitroglou, Samaras.
Selecţioner: Fernando Santos.
Celelalte meciuri de baraj jucate marţi seara s-au încheiat cu rezultatele:
Franţa - Ucraina 3-0, în tur 0-2
Marcatori: Sakho 22, Benzema 34 şi Gusev 72 (autogol)
Suedia - Portugalia 2-3, în tur 0-1
Marcatori: Ibrahimovic 68, 72 / Ronaldo 50, 77, 79
Croaţia - Islanda 2-0, în tur 0-0
Marcatori: Mandzukici 27, Srna 47
Noua Zeelandă - Mexic 2-4, în tur 1-5
Marcatori: James 80, Fallon 83 / Peralta 14, 29, 33, Pena 86
Algeria - Burkina Faso 1-0, în tur 2-3
Marcator: Bougherra 49.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.