Cu toate că a jucat ambele meciuri pe teren propriu, divizionara A feminină Motorul Oradea a cedat la scoruri drastice în dubla susţinută contra echipei CS Târgovişte.

Clasată pe poziţia secundă a ierarhiei naţionale, formaţia dâmboviţeană şi-a onorat statutul de favorită, câştigând ambele întâlniri cu orădencele. Deşi a acceptat să joace ambele jocuri în deplasare, echipa din Târgovişte nu a fost deloc afectată de acest lucru, impunându-se lejer în faţa unei formaţii orădene ambiţioase, dar care mai are de muncit până să ajungă în topul naţional. Lipsită de câteva titulare, cu multe junioare în lot, afectată şi de programul neregulat de antrenament, formaţia orădeană a fost o victimă sigură în faţa valoroasei formaţii din dealul Chindiei, care a câştigat dubla desfăşurată sâmbătă, respectiv duminică, pe Arena "Motorul". În prima partidă, Motorul Oradea - CS Târgovişte 1-7 (golul orădencelor marcat de Sucilă, din penalty), iar în a doua, Motorul - Târgovişte 1-5 (gol pentru gazde reuşit de Claudia Buză).
Motorul: Cioară - Vălcan, Gabor, Ardelean, Moldovan, D. Buză, Cl. Buză, Sucilă, Şoldan, Dumitrescu, Morar. A mai jucat Göder. Antrenor: Pap Attila
Pe locul VI în clasament, echipa orădeană nu mai are nicio şansă să prindă unul din primele patru locuri, care asigură calificarea în turneul semifinal. CS Motorul se află pe locul VI, ratând calificarea în semifinalele campionatului.
Celelalte rezultate consemnate în etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal feminin: Clujeana Cluj-Napoca - Fair Play Bucureşti 7-1; Cityus Târgu Mureş - CS Negrea Reşiţa 24-0 (s-a disputat în devans); Smart Bucureşti - CFR Constanţa* 3-0; meciul ŞN Constanţa - Ripensia 2000 Timişoara a fost amânat.
Clasament
1. Clujeana Cluj-Napoca 16 15 0 1 112 - 8 45
2. CS Târgovişte 17 14 0 3 118 - 11 42
3. Smart Bucureşti 16 12 1 3 73 - 17 37
4. Cityus Târgu Mureş 18 11 1 6 104 - 39 34
---------------------------------------------------------------------------------------
5. Ripensia Timişoara 16 10 0 6 66 - 34 30
6. CS Motorul Oradea 16 8 0 8 92 - 32 24
7. CFR Constanţa* 18 6 0 12 42 - 47 18
8. Fair Play Bucureşti 17 2 1 14 12 - 129 7
9. ŞN Constanţa 15 2 1 12 7 - 113 7
10. CS Negrea Reşiţa 17 1 0 16 10 - 179 3
*CFR Constanţa a fost exclusă din campionat pentru neplata taxelor la FR Fotbal şi a pierdut cu 0-3 toate meciurile rămase de disputat.
Etapa viitoare (duminică, 18 mai): Ripensia Timişoara - CS Motorul Oradea, CS Negrea Reşiţa - ŞN Constanţa, CS Târgovişte - Clujeana Cluj-Napoca, Fair Play Bucureşti - Smart Bucureşti, CFR Constanţa - Cityus Târgu Mureş 0-3*.