Macedonia - România 75-56 - Bine doar până la pauză
Selecţionata de baschet masculin a României se află la un turneu de pregătire la Ohrid în Macedonia, unde a disputat un meci amical în compania reprezentativei ţării gazdă în faţa căreia a pierdut cu scorul de 75-56.
După un început de partidă în care au evoluat slab, tricolorii au revenit în joc reuşind să se apropie la doar un punct înaintea pauzei mari (36-35). Totuşi, în ultima parte a meciului, gazdele şi-au impus jocul ceea ce a determinat ca diferenţa dintre cele două formaţii la finalul partidei să fie de aproape 20 de puncte (75-56). Pivotul CSM-ului, Bogdan Ţibîrnă, a început ca titular această partidă reuşind ca, până la finalul jocului, să marcheze un total de 9 puncte, să realizeze 3 recuperări şi să ofere 2 pase decisive. Cel de-al doilea baschetbalist al CSM-ului, Adrian Guţoaia, a fost şi el titular în acest meci, el reuşind să înscrie 5 puncte, să dea o pasă decisivă, să facă două intercepţii şi o recuperare. Din tabără noastră, cel mai bun baschetbalist a fost Dragoş Andrei, un jucător descoperit de Cristian Achim. Acesta a marcat 14 puncte şi a făcut 2 recuperări.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.