Tânăra echipă bihoreană de fotbal, care activează la nivelul Ligii a III-a, a pierdut categoric 1-5 (0-1) confruntarea de pe teren propriu cu fosta vecină de clasament, Progresul Șomcuta Mare.

„Luceferii” au fost surclasați pe teren propriu de către o formație care nu obținuse nicio victorie până la ora acestei partide în 7 jocuri disputate. Cu aceste date ale problemei este mai mult decât evident că Luceafărul este principala candidată la retrogradare din acest campionat. Înaintea jocului trăgeam speranță că tinerilor pregătiți de către Dorin Mudura le este la îndemână un rezultat de egalitate, dar când ai în față un atacant precum Paul Batin, cu aproape 200 de jocuri în prima divizie, este greu să reziști. Batin le-a înscris orădenilor trei goluri și a ratat și o lovitură de la 11 metri. Prima repriză a fost una onorabilă pentru gazde care puteau chiar egala în minutul 34, dar șutul lui R. Tirla (16 ani) a fost scos de sub transversală de portarul oaspeților. Partea a doua a fost catastrofală pentru puștii Luceafărului, aceștia încasând nu mai puțin de 4 goluri (Batin 56, 86, Bogdan Jeler 64 și Mark Parnău 80). Golul de onoare a fost reușit de către Răzvan Toderici, cu un șut din careu, la colțul lung, în minutul 88. În urma acestui eșec, Luceafărul își cosnolidează ultima poziție din clasament (locul 10) urmând ca sâmbătă să evolueze în deplasare, cu SCM Zalău.

Alte rezultate din etapa a 8-a: CFR Cluj II – Sportul Șimleu Silvaniei 2-0 și Someșul Dej – SCM Zalău 2-0.

Primele clasate: 1. Lotus - 19 puncte, 2. Minaur – 19p, 3. Someșul Dej – 15p, 4. CFR Cluj II – 14p, 5. CAO – 14p.

Luceafărul: Ed. Nergheș – R. Ștef, Fl. Drăgan, D. Borma, C. Banienschi (75 V. Negruțiu), R. Toderici, D. Sfîrlea, R. Tirla (67 N. Goilean), R. Pădurean, Al. Jurcuț (57 Ș. Tirla), G. Costea (57 Cr. Țîrlea). Antrenori: Dorin Mudura și Ioan Pap-Deac