Stadion: Iuliu Bodola

Teren: bun

Spectatori: aproximativ 500

Au marcat: A. Antohi 56 / M. Deaconescu 69

Luceafărul: Goia – Balea, A. Mutu, Tînc, Trif – Feher – Al. Dulca (64 Ţegle), Codoban (cpt.), Antohi (84 Bedea), Dragu – Vl. Rusu (69 D. Pârvu). Antrenor: Cristian Dulca

Academica: Niga – Samson (57 G. Simion), M. Deaconescu, Găină, Pulhac – Balgiu, Al. Lazăr  – Blejdea (46 Gliga), Bg. Barbu (64 V. Mihalcea), M. Constantinescu (cpt.) – M. Ion. Antrenor: Erik Lincar

Cartonaşe galbene: Mutu 68 / M. Constantinescu 17, Găină 39, Al. Lazăr 76

Arbitri: Vladimir Andrei Nagy (Aiud) – Bogdan Ioan Dragoş şi Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraş)

Observatori FRF: Dan Jiga (Bistriţa) şi Adrian Lucaci (Arad)

După disputarea etapei a 8-a, Luceafărul Oradea rămâne cu cifra 1 în dreptul rubricii - victorii. Bihorenii au făcut doar egal 1-1 (0-0) pe teren propriu cu Acadeica la capătul unei partide echilibrate care astfel face ca formația pregătită de Cristian Dulca să se mențină sub linia de plutire (locul 18) cu 5 puncte acumulate.

Perioada căutărilor, fostul selecționer al naționalei de tineret introducând 5 nume noi în primul 11, face ca Luceafărul să sufere la capitolul omogenitate. Totuși, prin multă determinare, echipa bihoreană a fost destul de aproape să ia toate cele trei puncte după ce pe final a forțat victoria și nu a căzut fizic așa cum se întâmpla în debutul campionatului. Per ansamblu, Academica a controlat mai mult jocul dar la capitolul ocazii situația a fost echilibrată, ambii portarii, în zi excelentă, având numeroase parade.

Mesaje interesante pe gardurile terenului

Ca niciodată în ultima perioadă, tribuna oficială a fost populată de o serie de personalități din lumea fotbalului precum Adalbert Kassai, Constantin Bigan (ambii făcând parte din conducerea Academicii), fostul arbitru vâlcean Constantin Gheorghe (apropiat al conducerii Luceafărului), Alexandru Boc și Ionel Codoban. Acestei situații s-a mai adăugat una inedită care lasă loc de interpretări. Astfel noua conducere a clubului orădean a împânzit gardurile din jurul terenului cu o mulțime de bannere prin care erau transmise următoarele mesaje: „Echipa Luceafărul Oradea mulțumește tuturor suporterilor”, „Echipa Luceafărul Oradea mulţumeşte Consiliului Local Oradea”, „Blidaru alături de echipă! Luceafărul Oradea vă mulţumeşte!” şi „Oradea e de Liga 1”. Surprinzătoare a fost și prezența la meci a aproximativ 100 de gorjeni sosiți la Oradea cu 2 autocare. Aceștia au susținut formația bihoreană și au creat o atmosferă incendiară cu zecile de vuvuzele tricolore avute în dotare.

Portari în zi de grație

Prima ocazie a partidei a aparținut „luceferilor” care în minutul 21 prin Răzvan Trif, șut în bară, și Alexandru Dulca (nepotul tehnicianului), șut parat cu greu, i-au dat mari emoții lui Niga, portar împrumutat de la FCSB. În minutul 30 a fost rândul lui Goia să se reamarce la cele două șuturi tari din interiorul careului. Același Goia demonstrează încă o dată că e în zi mare în minutul 40 atunci când a salvat din poziție de unu la unu cu experimentatul Marian Constantinescu. În partea secundă, prima ocazie a aparținut gazdelor. Andrei Antohi a fost blocat de portarul Clinceniului la capătul unei pătrunderi pe partea stângă. Deschiderea scorului a survenit în minutul 56. Tânărul Andrei Dragu a scăpat singur pe partea stângă, a centrat în careu unde șutul lui Vlad Rusu a fost deviat de portar în Andrei Antohi după care a intrat în poartă. Golul egalizator a fost anunțat de torpila trimisă de la 30 de metri spre vinclu de către Deaconescu, dar Goia a reușit să respingă cu un reflex spectaculos. După doar un minut, un alt împrumut de la FCSB, mingicarul Vlad Mihalcea, a centrat perfect de pe dreapta în careu de unde același Deaconescu a reluat cu capul în plasă de pe linia de 6 metri. Până la final, bihorenii au fost în două rânduri aproape de a înscrie golul victoriei. În minutul 86 Codoban a executat excelent o lovitură liberă de pe stânga de la 30 de metri dar portarul Academicii a reușit să devieze în bara transversală. Balonul revenit în careul de 6 metri a fost reluat cu capul peste poartă de către Țegle. Ultima șansă i-a aparținut aceluiași Codoban care în prelungirile partide a bătut direct pe poartă un corner, balonul fiind respins cu dificultate de către Niga. Acestea au fost principalele repere ale unui joc dintre o formație ambițioasă precum Luceafărul și una experimentată și bine așezată în teren de cxătre orădeanul Erik Lincar cum a fost cea a Clinceniului. În etapa următoare, orădenii vor juca sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11.00, în deplasare cu CS Mioveni (locul 11).