Luceafărul a făcut spectacol
Ultimul meci pe teren propriu din tur a coincis cu un succes categoric al Luceafărului (5-1) pe seama unei contracandidate la evitarea retrogradării. Echipa orădeană a avut o prestaţie solidă, nelăsând nicio şansă unui adversar, totuşi, modest, căruia i-a fost greu şi să limiteze proporţiile scorului.
Doar ceva mai mult de un sfert de oră, oaspeţii au reuşit să ţină pasul cu formaţia gazdă. Recitalul orădean a fost început de S. Pocian, care l-a surprins pe Ov. Barna, cu un şut puternic de la 18 metri (1-0). Crişan (27) şi Dumiter (29) au fost aproape de gol, dar diferenţa a majorat-o Ovidiu Ghilea (45), care a trimis în poartă o minge venită din bară după o reluare cu capul a lui Giura (2-0). Imediat după pauză, Dumiter (46) a lobat portarul şi apoi a marcat cu toată opoziţia unui fundaş advers (3-0). La acest scor, oaspeţii au îndrăznit mai mult şi S. Mureşan a punctat cu un şut la colţul lung din 8 metri, după ce mingea a fost respinsă de Vlad Gheţe (3-1). Utilizat mijlocaş central în startul partidei şi avansat apoi în atac, Ovidiu Ghilea (55) şi-a făcut din plin simţită prezenţa în ofensivă, fructificând din apropiere o centrare a lui Ember (4-1). După ce Briciu a şutat la încheitura barelor, Dumiter (69) a izbutit şi el "dubla" printr-un şut violent din 14 metri, care l-a lăsat fără replică pe portarul advers (5-1). Scorul putea lua proporţii, dar mingea a ocolit puţin poarta la execuţiile lui Codoban (76), Dumiter (77, 82), Grosu (86), iar S. Pocian (87) a reluat în bară din unghi.
Luceafărul: Gheţe - S. Pocian, Morar, Giura (67 Iova), S. Cipău - Buştea (56 Grosu), Ember, Crişan, Briciu (74 S. Ianc) - Ov. Ghilea (70 Codoban), Dumiter. Antrenor principal: Florin Fărcaş.
Zlatna: Ov. Barna (20 Toderaş) - Oara, Ciofu, H. Marian, Sântion, Cl. Bunea (63 A. Ianc), S. Mureşan, V. Mureşan, Budean, Câmpeanu (53 M. Dăscălescu). Antrenor principal: Ştefan Fogoroşi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.