Prima etapă a turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal a consemnat o victorie importantă pentru echipa de juniori A de la LPS Bihorul împotriva actualei campioane naţionale, Universitatea Cluj. Unicul gol al partidei încheiate cu scorul de 1-0 (0-0) a fost marcat de Răzvan Chirodea în minutul 74.

Formaţia pregătită de Lucian Stance şi Eugen Ilisoi a debutat foarte bine la acest turneu semifinal reuşind un succes în dauna echipei campioane, Universitatea Cluj, în componenţa căreia s-au aflat jucători care se pregătesc alături de seniori. Din această grupă mai fac parte Gloria Bistriţa şi Unirea Alba Iulia, iar după ce se va juca fiecare cu fiecare, tur-retur, primele două clasate se vor califica la al doilea turneu semifinal, care se va desfăşura într-un singur oraş care va fi stabilt ulterior.

I-au bătut tactic

În jocul cu Universitatea, jucătorii de la LPS au valorificat singurul mod în care puteau aborda această partidă, închizând jocul şi încercând să puncteze pe contraatac. Având în vedere valoarea adversarului, dacă s-ar fi jucat deschis, lepesiştii nu ar fi avut şanse prea mari după cum recunoştea şi Lucian Stance. Prima repriză a fost dominată de clujeni, care au avut şi două şanse de a marca, trimiţând balonul în bară în urma unei lovituri libere la prima şi remarcându-l pe portarul Fila Karoly la cea de-a doua. Repriza secundă a fost mai echilibrată, orădenii reuşind să şi puncteze în minutul 74 prin Răzvan Chirodea care a urmărit şi trimis în poartă un balon respins după o lovitură liberă. Până la final clujenii au forţat egalarea, dar nu au reuşit să modifice rezultatul final, 1-0 pentru LPS Bihorul. Azi, de la ora 12.00, la Bistriţa se va juca a doua etapă împotriva celor de la Gloria, iar sâmbătă, de la aceeaşi oră, lepesiştii vor întâlni pe teren propriu Unirea Alba Iulia în runda a treia.

"Contraatacul, strategia câştigătoare"

"A fost un meci foarte greu, crâncen şi cu o încărcătură fizică foarte mare, clujenii fiind campionii en-titre şi având în componenţă jucători ce se pregătesc cu echipa mare. Singurul mod în care puteam aborda această partidă a fost să închidem jocul şi să încercăm să marcăm pe contraatac, tactică ce s-a dovedit a fi câştigătoare. Pe această cale, doresc să menţionez colaborarea foarte bună care o avem cu Liberty Salonta de unde ne-au venit mai mulţi jucători valororoşi. Mai important pentru o echipă de juniori e să lanseze jucători în fotbalul mare decât să câştige titlul de campioană ", a declarat Lucian Stance.

Echipa de juniori A: Fila Karoly, B. Hodoroabă, P. Urbanovski, Tonko Robert, R. Chirodea, G. Cornea, D. Ţuţ, M. Selejean, I. Cervinschi, C. Abrudan, A. Asandului, S. Ban, B. Miholca, I. Vlad, H. Bîgiu, B. Popa, C. Popa, C. Buz, T.Goţ.

Juniorii B au pierdut la Satu Mare

Într-un alt meci, echipa de juniori B antrenată de Aurelian Pavel şi Halasz Laszlo a pierdut în deplasare cu Olimpia Satu Mare cu 1-0, un joc care contează pentru etapa I a turneului pentru locurile 3-6. Înfrângerea este şi un rezultat al faptului că se încercă găsirea de soluţii  pentru viitor folosindu-se mai mulţi jucători născuţi în 1998.

Echipa de juniori B: R. Matei, C. Aitonean, P. Deac, C. Costin, A. Venter, A. Luca, S. Mîndrilă, C. Covaciu, R. Toma, R. Măierean, V. Ardelean, Rareş Bogdan, A. Maria, A. Torj, R. Costea, S. Vlad, I. Moza, D. Moza, M. Şandra, G. Runcan, I. Sereş, M. Toth.