În sala de jocuri a Liceului cu Program Sportiv Bihorul "leii orădeni" au primit replica formaţiei Banatul Caransebeş în cadrul unui joc disputat în runda a 8-a a Diviziei A2.

Gazdele au început bine partida şi aveau 8-5 la primul timp tehnic de odihnă. Până la punctul 16 avansul s-a dublat, iar apoi şi-au intrat în rol Emil Lung şi Andrei Crişan, care au reuşit serii de servicii foarte bune, dublate de o apărare excelentă, atât la blocaj cât şi în linia a doua, iar setul s-a încheiat cu scorul de 25-17 pentru amfitrioni. Actul secund a fost cel mai echilibrat (8-7, 11-11, 16-15), cea mai mare diferenţă fiind la 22-20 pentru oaspeţi. Antrenorul Rodian Achimescu a cerut time-out la 24-23 pentru bănăţeni şi în urma unui serviciu greşit orădenii au egalat pentru ca mai apoi să câştige setul în prelungiri (27-25). Aflaţi pe o pantă ascendentă, atât ca formă cât şi ca moral, "leii" au dominat şi partea a 3-a a meciului, conducând de la primele puncte până la final. Întreaga echipă a evoluat aproape de potenţialul maxim şi fiecare jucător a excelat în compartimentul său. Merită menţionat faptul că George Drăgan a fost nerefăcut după o contuzie la cvadricepsul femural, însă atunci când a fost introdus şi-a făcut datoria. Ultimul set s-a încheiat cu acelaşi scor ca şi primul, 25-17 pentru orădeni. Antrenorul Rodian Achimescu a folosit următoarea formulă de echipă: A. Achimescu, Lung, Abrudan, Crişan, Nan, Holhoş, Chereji (libero). Au mai evoluat: Drăgan şi Jugan, în timp ce Buda nu a fost folosit. În urma acestui succes, voleibaliştii orădeni continuă cursa de urmărire a studenţilor timişoreni, care, în week-end, au trecut cu acelaşi scor (3-0) de UMF Cluj-Napoca. În ultima etapă a turului orădenii se deplasează la Râmnicu Vâlcea. Va fi etapa în care liderul U Timişoara va sta, iar Banatul Caransebeş va primi replica "lanternei" CSM Câmpia Turzii, în timp ce CNE Dej va forţa intrarea în primele 4 cu o victorie la Târgu Mureş. În fine, vecinele de clasament, UMF Cluj şi Provolei Arad îşi vor disputa ultimul loc de pe podium.