Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) intenţionează să înfiinţeze un post de televiziune propriu care să transmită meciurile din Liga I în sistem pay-per-view şi pay-tv, a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.

"Liga Profesionistă îşi va face un post de televiziune şi va transmite meciurile din Liga 1 în sistem pay-per-view şi pay-tv. Am semnale că în Adunarea Generală (care are loc astăzi), această iniţiativă va fi validată. Voi dezvălui şi cum mi-a venit ideea. Am făcut demersurile şi pentru un împrumut de 50 de milioane de euro la o bancă. Vom transmite toate meciurile din pachetele care au rămas nevândute", a declarat Dragomir. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal va lua o hotărâre, în cadrul şedinţei extraordinare de astăzi, cu privire la cele şase pachete care nu au fost adjudecate la licitaţia de vânzare a drepturilor TV pentru următoarele trei sezoane ale Ligii I.