Meci de vacanţă la Tulca, între Victoria şi Gloria Căbeşti în ultima etapă din acest sezon a Ligii a V-a la fotbal. Ajunse la finalul unui sezon cenuşiu în care au practicat un fotbal modest, mai ales în a doua parte a returului, cele doua echipe nu au impresionat nici la ultima reprezentanţie.

 

Debusolată după momentele nefaste de care a avut parte în retur, Gloria s-a deplasat la acest meci cu doar 11 jucători, care au avut satisfacţia să îmbrace un nou echipament oferit de firma RODBUN, la insistenţa familiei Anişoara şi Nelu Lezeu, din Josani. Un gest demn de apreciat în condiţiile în care formaţia căbeşteană era pe o pantă descendentă din toate punctele de vedere.

Oaspeţii au început între buturi cu atacantul Marius Moghiş, acesta arătând veleităţi cu care ar putea să-i facă fratelui său, Mircea Moghiş, concurenţă. În prima parte, căbeştenii au fost cei mai periculoşi, Fiţ şi Tamaş ratând singuri cu portarul, în timp ce gazdele au jucat haotic cu mingi aruncate spre careul advers. Totuşi, la o astfel de fază, Fitero a reuşit să profite de spaţiile din apărea Gloriei, deschizând scorul (1-0).

Nici partea a doua nu a fost atractivă, jocul desfăşurându-se între cele doua careuri. Cu 10 minute înainte de final, însă, acelaşi Fitero a dublat avantajul după ce a reluat din apropiere mingea respinsă cu dificultate de Moghiş (2-0). De menţionat că, în minutul 60, Kovacs a fost agăţat în careu de un fundaş, dar neexperimentatul arbitru Sabău, a lăsat jocul să continue, deşi se impunea penalty şi eliminarea apărătorului gazdelor.

După acest nou eşec, Gloria a terminat campionatul pe poziţia a 8-a, iar Victoria Tulca pe 6, locuri normale, ţinând cont de potenţa financiară a celor două cluburi. Un aspect laudabil l-a constituit prezenţa alături de echipă a primarului din Tulca, care a ţinut să-şi felicite jucatorii pentru victorie şi pentru munca depusă în campionat. În ceea ce-l priveşte pe primul om al comunei Căbeşti, Ioan Lăzău, acesta a promis iar că vestiarul va fi terminat până la începutul viitorului sezon, iar pentru deplasarea la Tulca a oferit suma de 200 RON. Ciudată a fost intenţia de a demisiona din funcţia de preşedinte al echipei de fotbal, fapt care ar fi lăsat loc multor interpretări într-un moment dificil. Posibila demisie nu va lăsa loc de comentarii, în momentul în care s-ar primi asigurări de la executivul local că echipa va primi ca şi până acum banii pentru baremul de arbitraj precum şi pentru efectuarea deplasarilor.

Deocamdată, echipa se scaldă în ape tulburi, dar nimeni nu va mai fi dispus să tolereze la infinit lucrurile făcute doar la întâmplare şi în ultimul moment.

Victoria: Cr. Cornea - I. Ţârlea, Doble (70 Fărcuţiu), Ciula, Crăciun, Boiţiu, Cotrău (63 Boldor), Ţeudean (82 Leuce), Dumitrescu, Fitero, Chiorean. Antrenor: Radu Jurcă.

Gloria: Marius Moghiş - A. Herman, Iancu, Fiţ, Kovacs, Goina, F. Herman, Brădău, Iştoc, Tamaş, Lezeu. Antrenor: Liviu Barnoş.