Ieri a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din 16-imile şi 8-imile de finală ale Ligii Europa la fotbal. În întrecere mai sunt angrenaţi doar jucători români care evoluează la echipe din străinătate.

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, va întâlni formaţia cehă Viktoria Plzen. Ambele echipe au ajuns în Liga Europa după ce au încheiat pe poziţia a treia în grupele Ligii Campionilor. O altă hrupare ucraineană, Dnepr Dnepropetrovsk, unde este legitimat fundaşul Alexandru Vlad, va întâlni formaţia engleză Tottenham Hotspur, la care joacă Vlad Chiricheş. O altă întâlnire între doi jucători români este Lazio Roma - Ludogoreţ Razgrad. La italieni evoluează Ştefan Radu, în timp ce la bulgari este legitimat Cosmin Moţi. Echipa spaniolă FC Sevilla, unde este legitimat atacantul Raul Rusescu, va întâlni formaţia slovenă NK Maribor. Echipa elenă PAOK Salonic, la care joacă mijlocaşul Costin Lazăr, va juca împotriva formaţiei portugheze Benfica Lisabona, finalista Ligii Europa din sezonul trecut.

Tabloul complet al 16-imilor de finală ale Ligii Europa:

1. Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) - Tottenham Hotspur (Anglia)

2. Betis Sevilla (Spania) - Rubin Kazan (Rusia)

3. Swansea City (Anglia) - SSC Napoli (Italia)

4. Juventus Torino (Italia) - Trabzonspor (Turcia)

5. NK Maribor (Slovenia) - FC Sevilla (Spania)

6. Viktoria Plzen (Cehia) - Şahtior Doneţk (Ucraina)

7. Cernomoreţ Odessa (Ucraina) - Olympique Lyon (Franţa)

8. Lazio Roma (Italia) - Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria)

9. Esbjerg (Danemarca) - AC Fiorentina (Italia)

10. Ajax Amsterdam (Olanda) - FC Salzburg (Austria)

11. Maccabi Tel-Aviv (Israel) - FC Basel (Elveţia)

12. FC Porto (Portugalia) - Eintracht Frankfurt (Germania)

13. Anji Mahacikala (Rusia) - RC Genk (Belgia)

14. Dinamo Kiev (Ucraina) - FC Valencia (Spania)

15. PAOK Salonic (Grecia) - Benfica Lisabona (Portugalia)

16. Slovan Liberec (Cehia) - AZ'67 Alkmaar (Olanda).

Partidele din prima manşă se vor disputa la 20 februarie 2014, pe terenurile primelor echipe, meciurile retur fiind programate la 27 februarie 2014.

Tabloul optimilor de finală ale Ligii Europa:

Câştigătoarea meciului 16 - Câştigătoarea meciului 13

Câştigătoarea meciului 8 - Câştigătoarea meciului 14

Câştigătoarea meciului 12 - Câştigătoarea meciului 3

Câştigătoarea meciului 7 - Câştigătoarea meciului 6

Câştigătoarea meciului 5 - Câştigătoarea meciului 2

Câştigătoarea meciului 1 - Câştigătoarea meciului 15

Câştigătoarea meciului 11 - Câştigătoarea meciului 10

Câştigătoarea meciului 4 - Câştigătoarea meciului 9.

Partidele din prima manşă a optimilor de finală se vor disputa la 13 martie 2014, meciurile retur fiind programate la 20 martie 2014.