Liga a IV-a, etapa 26 - Cu ochii pe meciul de la Sântandrei
Cel mai aşteptat meci al etapei a 26-a este cel de la Sântandrei, unde echipa locală mai "arbitrează" o dată lupta pentru primul loc, după ce în runda precedentă a încurcat ocupanta locului secund, FC Hidişel, pe care a egalat-o în ultimul minut (2-2).
De văzut dacă gruparea din Sântandrei va reuşi să pună piedică şi liderului CS Diosig, care are un avans de trei puncte faţă de principala urmăritoare. Indiferent de rezultatul acestui joc, lupta pentru şefie este departe de a fi încheiată, urmând probabil să fie dusă până în runda finală, când primele două clasate se vor afla faţă în faţă.
După semieşecul de săptămâna trecută, FC Hidişel nu-şi mai poate permite paşi greşiţi dacă vrea să încheie prima întrecerea. Partida pe care o are în acest sfârşit de săptămână este din categoria celor cu grad mai scăzut de dificultate, chiar dacă evoluează în deplasare, pe terenul Viitorului Marghita.
În rest, jocuri cu formaţii gazdă favorite la Oradea, Valea lui Mihai, Mădăras şi cu o partidă, la Avram Iancu, în care oaspeţii (CSM Olimpia Salonta) au şanse mai mari la un rezultat pozitiv.
MÂINE
Ora 11.00, seniorii - ora 13.00, juniorii
Universitatea Oradea - CSO Ştei (teren Universitate)
Ora 17.00, seniorii - ora 15.00, juniorii
Unirea Valea lui Mihai - Crişul Aleşd
DUMINICĂ
Ora 15.00, seniorii - Ora 17.00, juniorii
Crişul Sântandrei - CS Diosig
Ora 17.00, seniorii - ora 15.00, juniorii
Viitorul Marghita - FC Hidişel
CS Mădăras - Viitorul Borş
Victoria Avram Iancu - CSM Olimpia Salonta.
Locadin Ţeţchea şi Bihorul Beiuş stau.
Pe 18 mai, de la ora 18.00, se va disputa restanţa Victoria Avram Iancu - Unirea Valea lui Mihai. În aceeaşi zi, de la ora 17.00, se va juca în devans meciul de juniori A1 între Bihorul Beiuş şi CSO Ştei.
CLASAMENT - SENIORI
1. CS Diosig 21 18 1 2 80-23 55
-----------------------------------------------------------------------------
2. FC Hidişel 21 16 4 1 72-17 52
3. Sântandrei 22 15 1 6 65-28 46
4. CF Beiuș 23 14 2 7 61-26 44
5. CSO Ştei 22 13 3 6 35-27 42
6. Mădăras 21 13 1 7 55-27 40
7. V. Mihai 21 10 3 8 50-37 33
8. Universitatea 22 9 3 10 39-44 30
9. Marghita 22 9 2 11 35-40 29
10. Salonta 21 7 4 10 45-50 25
11. Borş 22 6 3 13 35-50 21
12. Aleşd* 22 4 2 16 24-54 11
13. Ţeţchea 22 3 0 19 28-104 9
14. A. Iancu 22 0 1 21 19-116 1
* Crişul Aleşd a fost penalizată cu trei puncte pentru că s-a retras de pe teren la meciul de la Ştei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.