Nu mai puţin de 153 de jucători au marcat cel puţin o dată în turul campionatului Ligii a IV-a. Golgeterul primei părţi a întrecerii este Daniel Toma (27 ani), cu 18 goluri, care a înscris aproape 70% din golurile Unirii Livada!

 

Locul doi este ocupat de Sergiu Ciocan (22 ani, ACS CAO 1910 Oradea), cu 16 goluri,  iar pe poziţia a treia se află patru jucători, Valentin Petricău (CS Mădăras), Cosmin Lascu (CSC Crişul Sântandrei), Cristian Tătar (Viitorul Borş) şi Remus Paşca (ACS CAO 1910 Oradea), toţi cu câte 10 reuşite. Aproape de podium se află Alexandru Sorian (CSC Sînmartin) şi Călin Dumiter (Crişul Aleşd), cu 9 goluri. Sorin Ban (CSM Olimpia Salonta) a punctat de 8 ori, în timp ce poziţia a 10-a este împărţită de trei jucători, Zadori Emerich (Viitorul Borş), Marcel Gal (CS Oşorhei) şi Suwan Iemad (Universitatea Oradea), toţi cu 7 goluri, ultimul fiind cel mai prolific jucător străin din campionat.  

Dintre jucătorii "U21" s-au detaşat, prin prisma golurile marcate, Sergiu Popa (18 ani, CS Diosig) – 6 goluri, Andrei Szekeres (20 de ani, CS Bihorul Beiuş), Claudiu Popa (20 de ani, CSC Sânmartin), ambii cu câte 5 goluri, Marius Balogh (18 ani – Crişul Sântandrei) şi Vlad Daina (CSC Sânmartin), cu câte 4 goluri.