FC Bihor Oradea şi Lotus Băile Felix vor susţine mâine, de la ora 11.00, partide de verificare în compania echipelor Şoimii Lipova şi Sportul Şimleu Silvaniei, ambele fiind deasemenea componente ale Ligii a III-a.

Stadionul Iuliu Bodola din Oradea va găzdui mâine, cu începere de la ora 11.00 (intrarea liberă), partida amicală dintre FC Bihor şi Şoimii Lipova, două formaţii care au terminat ediţia trecută de campionat printre primele echipe ale seriilor din care au făcut parte. Dacă parcursul bihorenilor este cunoscut în general, despre arădeni putem spune că au terminat pe locul al treilea playoff-ul Seriei a 8-a din Liga a III-a avându-l în linia de atac pe bihoreanul Nicu Modan.

În schimb adversarul celor de la Lotus Băile Felix nu a performat la fel de bine în campionatul trecut. Sportul Şimleu a jucat în playout-ul Seriei a 10-a pe care l-a terminat pe locul al 4-lea, primul deasupra liniei retrogradării. Astfel sălăjenii reprezintă un bun adversar potrivit pentru bihoreni în această perioadă a pregătirii, aceştia tocmai terminând cantonamentul efectuat în Băile Felix. Partida de verificare dintre cele două echipe se va disputa tot mâine, de la ora 11.00, pe Stadionul Comunal din Sânmartin, intrarea spectatorilor fiind liberă.