În cel de-al treilea joc al echipei naţionale de baschet masculin a României din grupa F de calificare la Campionatul European de anul viitor, tricolorii au suferit o înfrângere în faţa Letoniei cu scorul de 88-65, cu toate că la pauza mare diferenţa a fost de doar un punct, 36-35.

Partida din deplasare contra Letoniei s-a disputat la Riga, iar jocul s-a dovedit a fi dificil, aşa cum se ştia de dinaintea începerii lui. Dacă în primele două meciuri baschetbaliştii români au învins, pe rând, Slovacia (81-69) şi Suedia (75-72), de această dată, formaţia baltică s-a dovedit a fi mai puternică în special în cea de-a doua parte a meciului când au marcat nu mai puţin de 52 de puncte. În acest joc a fost pentru a treia oară consecutiv când noua achiziţie a orădenilor, Adrian Guţoaia, a fost titularizat în tabăra tricoloră. Acesta a totalizat 11 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive şi 4 intercepţii în cele 26 de minute în care s-a aflat pe teren. Cel de-al doilea jucător al CSM Oradea care se află la lotul naţional, Bogdan Ţibîrnă, a jucat doar 5 minute în care nu a avut realizări deosebite. Ceilalţi tricolori care au punctat în acest meci au fost: Moldoveanu 17 puncte, Silvăşan 13, Baciu 10, Nicoară 8, Mandache 2, Szijarto 2, Tudor 2. Cel mai bun marcator leton a fost Janis Blums care a reuşit 17 puncte. În celălalt meci din grupa F, Suedia a învins Slovacia, în deplasare, cu scorul de 75-72 (40-40). După trei partide România are 5 puncte şi ocupă locul secund. Letonia este lider cu 6 puncte, pe locul 3 este Suedia cu 4, iar pe 4, Slovacia, cu 3 puncte. Programul naţionalei în grupa F este următorul: cu Slovacia, la Sibiu (mâine, 20 august, ora 19.00 în direct pe DigiSport şi Digi 24 Oradea), cu Suedia, la Boras (24 august), şi cu Letonia, la Sibiu (27 august). Conform regulamentului, la turneul final al CE din 2015 se vor califica echipele de pe primul loc în fiecare din cele şapte grupe de calificare, plus încă şase formaţii de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament.