FC Braşov a început campionatul Ligii a II-a cu trei bihoreni (Codoban, Ianc, Letan) dar doi şi-au făcut deja bagajele. Dacă Sebastian Ianc a încheiat conturile cu echipa braşoveană în toamnă, Cosmin Letan şi-a reziliat contactul zilele trecute.

În vârstă de 27 de ani, Letan a stat o jumătate de an la clubul de sub Tâmpa, perioadă în care a jucat în 14 meciuri din cele 18 disputate de "stegari", în 11 fiind titular. "Am încheiat contractul pe cale amiabilă cu FC Braşov. Una peste alta, eu sunt mulţumit de ce am realizat în prima parte a sezonului la Braşov. Nu am avut niciun fel de divergenţe cu nimeni, nu am ce să le reproşez conducătorilor, au fost corecţi cu mine, astfel că ne-am strâns mâinile. Rămân cu amintiri plăcute de la Braşov, asta a fost să fie", a declarat fundaşul orădean în Monitorul Expres.

Pe picior de plecare este şi Claudiu Codoban, căruia conducerea braşoveană i-a propus rezilierea angajamentului, dar fără a ajunge deocamdată la un consens.