Klitschko şi Haye vor boxa pentru titlul WBC
Pugilistul britanic David Haye a declarat că a ajuns la un acord pentru a lupta cu campionul mondial al greilor în versiunea WBC, ucraineanul Vitali Klitschko, într-o gală ce va avea loc în iunie 2009, la Londra, informează BBC.
"Am vorbit şi am pus la punct detaliile care au avut un sens pentru ambele părţi. Am ajuns la un acord. Va fi cel mai important duel de la întâlnirea Lewis-Tyson încoace", a declarat Haye la radio BBC 5. Haye are un total de 21 de victorii în 22 de meciuri la profesionist, dar numai una dintre acestea este disputată la categoria grea. În schimb, Vitali are un palmares impresionant, 35 de victorii în 37 de întâlniri disputate la categoria regină. Vitali Klitschko, în vârstă de 37 de ani, care a fost învins în 2005 de către britanicul Lennox Lewis, fost campion mondial la categoria grea, şi-a recuperat centura mondială WBC a greilor după ce l-a bătut prin KO tehnic pe nigerianul Samuel Peter, la 11 octombrie 2008. Fraţii Klitschko sunt primii din istoria boxului care deţin un titlu mondial în acelaşi timp. Ei deţin patru centuri de campion: Vladimir are trei (IBF, WBO, IBO), iar Vitali are una (WBC).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.