Uruguay - Franţa 0-0

Vicecampioana mondială, Franţa, a remizat în primul joc de la Cupa Mondială, elevii antrenaţi de Raymond Domenech terminând nedecis, 1-1, partida cu selecţionata Uruguayului.

Al doilea meci de la Cupa Mondială din Africa de Sud n-a oferit un spectacol grozav, cele două combatante fiind preocupate mai mult de ideea de a nu primi gol decât de a înscrie. Cu defensive solide, fără fisuri mari, atât Franţa, cât şi Uruguay au căutat să se anihileze reciproc, majoritatea acţiunilor ofensive încheindu-se undeva în preajma careului de 16 metri. Dacă naţionala sud-americană este cunoscută pentru jocul ultradefensiv, de la naţionala "cocoşului galic" se aştepta mai mult, aici evoluând câteva vedete de primă mână, cum ar fi Gallas, Evra, Gourcuff, Ribery, Anelka sau Henry. Dar toate acestea n-au fost de ajuns, iar meciul s-a încheiat cu o remiză albă, astfel că, după prima etapă, toate cele patru componente ale grupei au câte un punct şi păstrează şanse egale de calificare în optimi.
Uruguay: Muslera - Victorino, Lugano, Godin, A. Pereira - M. Pereira, Perez (86 Egueren), A. Rios, I. Gonzales (62 Lodeiro) - Forlan, Suarez (74 Abreu). Antrenor: Oscar Tabarez.
Franţa: Lloris - Sagna, Gallas, Abidal, Evra - Toulalan, Diaby - Govou (85 Gignac), Gourcuff (75 Malouda), Ribery - Anelka (72 Henry). Antrenor: Raymond Domenech.
Cartonaşe galbene: Victorino, Lodeiro 2, Lugano / Evra, Ribery, Toulalan.
Cartonaş roşu: Lodeiro (Uruguay) - min. 81, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Arbitru de centru: Yuichi Nishimura (Japonia).
Stadion: "Cape Town"; spectatori: 64.100.

Clasament:
1-2. Mexic 1 0 1 0 1-1 1
Africa de Sud 1 0 1 0 1-1 1
................................................................................
3-4. Franţa 1 0 1 0 0-0 1
Uruguay 1 0 1 0 0-0 1
Etapa a II-a:
Miercuri, 16 iunie - ora 21.30: Africa de Sud - Uruguay
Joi, 17 iunie - ora 21.30: Franţa - Mexic.