Irina Bara, victorioasă sub Feleac
Clubul Sportiv Winers Tennis Club a organizat, zilele trecute, ediţia a II-a a Cupei Diverta, turneu de categoria a III-a, înscris în circuitul naţional de tenis pentru băieţi şi fete de 16 ani. Turneul a fost unul foarte puternic, dovadă fiind participarea în număr mare a jucătorilor situaţi pe primele zece locuri în clasamentul naţional de 16 ani.
La fete, competiţia a fost câştigată de favorita numărul 1, Irina Maria Bara, de la Iris Ştei, care s-a impus în finală cu scorul de 7-5, 6-1 în faţa Liviei Cârnu, de la LPS Constanţa. Este o victorie extraordinară a Irinei, dacă ţinem cont că ea revine în circuitul competiţional după două luni şi jumătate, din cauza unor probleme medicale (varicelă).
Irina este o obişnuită a victoriilor la o vârstă superioară, unde, de regulă, activează. Ea va împlini mâine 15 ani, prilej cu care îi adresăm tinerei şi talentatei tenismene Irina un sincer "La mulţi ani", însoţit de cele mai calde urări de bine şi succes, atât pe băncile şcolii, cât şi pe terenul de sport.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.