Şteianca Irina Maria Bara, locul 335 WTA, a luat startul în această săptămână  la turneul ITF de la Minsk (Belarus), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Tenismena bihoreană în vârstă de 20 de ani a ajuns până în sferturile de finală ale probei de simplu, parcurs răsplătit cu un premiu de 654 de dolari.

În antepenultima fază, Irina a abandonat din cauza unei probleme medicale partida cu rusoaica Irina Kromaşeva (20 ani), cap de serie numărul unu şi poziţia 240 în ierarhia mondială, la scorul de 0-6, 0-3. Anterior, Irina Bara a câştigat două meciuri. În primul tur a eliminat-o pe rusoaica Karine Sarkisova (460 WTA), scor 6-4, 6-3, iar în optimi a dispus după o partidă dramatică  de Anastasya Vasylyeva (Ucraina, 322 WTA), 4-6, 7-5, 7-6 (7).  Irina Maria Bara a fost înscrisă şi în proba de dublu, alături de Nina Stojanovici (Serbia), dar a fost eliminată din primul tur.