Ion Crăciunescu, numit şeful CCA
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că s-a aprobat în şedinta Comitetului Executiv numirea în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) a lui Ion Crăciunescu, care va conduce acest for până în 2014. "Crăciunescu va avea un contract pe perioada în care am fost ales eu, deci 2010-2014. S-au făcut câteva modificări de regulament. S-a aprobat ca începând cu returul campionatului 2011/2012 baremul de arbitraj la Liga I să fie vărsat de LPF din drepturile de televiziune direct Comisiei Centrale a Arbitrilor. La Liga a II-a si a III-a, arbitri vor fi plătiţi de cluburi direct în cont. Nu se va mai lucra din returul acestui campionat cu cash pentru arbitri şi observatori", a spus Sandu. El a menţionat ca Ion Crăciunescu a renunţat la funcţia de preşedinte pe care o avea la clubul Chindia Târgovişte. Noul şef al CCA, care acum îl înlocuieşte pe Vasile Avram (aflat în arest preventiv, în urma cercetărilor efectuate de DNA), a mai condus arbitrajul românesc în perioada iunie 2003 - octombrie 2005. Mircea Sandu l-a îndepărtat atunci de la conducerea CCA, după ce fostul arbitru l-a susţinut pe Gheorghe Popescu la alegerile pentru preşedinţia FRF din 21 noiembrie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.