Incredibil, dar adevărat!
În urmă cu câteva luni, echipa din Mizieş a fost suspendată 10 etape pentru incidente grave la partida cu Termal Livada de pe teren propriu. Mizieşenii s-au înţeles cu Primăria Uileacu de Beiuş să joace pe terenul lor, disputând aici primele opt etape, după care aceştia le-au cerut o sumă destul de mare (400 de lei) pentru a juca aici în continuare. S-a jucat încă o partidă la Budureasa, după care echipa din Mizieş a primit acceptul AJF Bihor de a disputa ultimul joc din cele 10 etape de suspendare pe terenul din Grădinari, mai ales că şi Mizieşul face parte din comuna Drăgăneşti.
Partida cu CSC Sânmartin nu s-a disputat, spre dezamăgirea celor de la AS Avântul Mizieş.
"Am avut acceptul preşedintelui AJF Bihor, Valer Vancea, şi al primarului Gheorghe Bogdan, de a juca ultima etapă de suspendare la Grădinari. În ziua meciului, m-am deplasat la Grădinari în jurul orei 11.30, împreună cu Gheorghe Ciobriş, vicepreşedintele asociaţiei, şi cu căpitanul echipei, Vasile Fărcuţ, căutându-l acasă pe Feri Szatmary (fostul căpitan de echipă al celor de la Grădinari), care avea cheile de la vestiare. Acesta însă a refuzat categoric să iasă în curte şi să discute cu noi. Deoarece meciul urma să înceapă la ora 15.00, ne-am prezentat împreună cu cei de la Sânmartin la teren, unde ajunseseră deja arbitrii şi observatorul partidei. Ne-am deplasat din nou la domiciliul lui Feri Szatmary, împreună cu Ioan Jude (adjunctul şefului de post), dar n-a deschis nimeni, cu toate că cel dintâi ştia că partida se va disputa la Grădinari, fiind anunţat chiar de primarul Gheorghe Bogdan.
Pentru mine, personal, pentru jucătorii din Mizieş, pentru suporterii noştri a fost o mare umilinţă să nu poată juca pe terenul propriu. Mai mare ruşinea, Szatmary, ne-ai făcut comuna de râs, nu mai vorbesc ce-or fi gândit cei de la Sânmartin. Suntem foarte curioşi ce poziţie va lua primarul Gheorghe Bogdan", a spus Vasile Dan, conducătorul echipei din Mizieş. În consecinţă, conform regulamentului, formaţia a pierdut jocul la "masa verde".
De fapt, acest individ, certat cu bunul simţ, a avut tupeul în urmă cu 3 ani, de faţă cu observatorul AJF, Mircea Bărcan, să mă înjure ca la uşa cortului, pentru că am avut curajul să scriu negativ despre el şi colegii săi, pe care-i îndemna tot timpul să joace la "rupere", la intimidare. Păcat, mare păcat, că am putut creşte, ca profesor, un asemenea elev. Tinerii din Grădinari afirmă că Feri Szatmary se crede "buricul pământului" în comună. De fapt, din ce s-a întâmplat la finele săptămânii trecute, aşa şi este! Din păcate...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.