Începuturile fotbalului beiuşean (I)
În urmă cu 90 de ani, la 12 iulie 1921, un grup de tineri beiuşeni a pus bazele primului club de fotbal numit "Aurora", condus de renumitul profesor vulcanist Ioan Buşiţia - preşedinte şi dr. Emil Pop - secretar. Aveau loc întâlniri între membrii clubului, mai ales în zilele de duminică şi în sărbători, apoi, jocuri amicale cu echipe din Arad, Timişoara, Satu Mare, Carei, Ineu şi Oradea.
Izvor de talente
Trebuie amintită şi contribuţia deosebită a profesorului de educaţie fizică Victor Marian, de care se leagă primele succese ale tinerilor beiuşeni în domeniul fotbalului, după care o serie de jucători beiuşeni sunt transferaţi la cluburile puternice din ţară, cum ar fi "U" Cluj, "Venus" Bucureşti, "Victoria" Cluj, "Dinamo" Bucureşti, ASA Tg. Mureş şi altele. După război, în 1947, echipa "Bihorul" Beiuş a avut în componenţă o serie de jucători valoroşi, doriţi de multe echipe din ţară, cum ar fi: Gusti Pantea (portar), pantofar în particular, ce se ocupa cu repararea ghetelor de fotbal a coechipierilor săi, Toma (elev), Visu (şofer), Laslău (frizer), Ştefan Giuţi (elev), Ilie Cioară (funcţionar la bancă), Buţu şi Ghţă Meza, Ardelean, Bendeu (care venea de la Oradea), Ghiţă Ţiţ (Foiu) - măcelar, Teo Petrugan - administrator la Liceul "Samuil Vulcan", Mitică Reaboiu - contabil, Novicov - elev, Doru Stana - elev, Zare, Fănică Mitroi, Puiu Munteanu - elev, Ioan Delan (Ciociu), Ion Berce (Hipu). Sponsorii echipei erau Faust Găvruţa - patronul Librăriei "Doina", Sandu Hărdălău - librar, Paşcu - crescător de oi, Moca, Ghiţă Casa - comerciant, Nicu Casa - tâmplar, Vasile Flore (care trăieşte şi astăzi în Beiuş) - tâmplar, ultimii doi confecţionau valize pentru jucători (pentru echipamentul sportiv).
De la Tricolorul la Gloria
În 1949, Bihorul Beiuş a câştigat detaşat titlul regional, cu drept de participare la barajul pentru Divizia B, dar din lipsă de fonduri, locul a fost cedat unei echipe din Oradea. Urmează o perioadă mai lungă, când beiuşenii vor juca doar în campionatul judeţean, fără a se dori promovarea într-o ligă superioară. În 1975, Bihorul Beiuş a câştigat campionatul judeţean, dar la baraj a fost învinsă de Gloria Arad. Pentru prima dată oraşul de pe Crişul Negru a avut echipă în Divizia "C" în 1978 cu sprijinul comandantului de atunci a Unităţii Militare, general Mihai Lungu, trup şi suflet pentru fotbalul beiuşean, care a adus la echipa militară "Tricolorul" Beiuş o serie de jucători buni din întreaga ţară, dar mai ales din oraşul de provenienţă,Târgu-Mureş. A fost ajutat mult de colonelul Costică Moglan, originar din Beiuş. Astfel, echipa militară "Tricolorul" Beiuş antrenată de prof. Teodor Moruţiu (Lămâie), fost jucător al Beiuşului, ajutat de prof. Ioan Zaha (Bule), a promovat pentru prima dată în Divizia C după ce a câştigat barajul cu Minerul Borşa. Echipa militară a activat timp de trei ani cu bune rezultate în Divizia C, după care echipa a fost mutată la Oradea.
Între Divizia C şi Campionatul Judeţean
În 1981, Bihorul Beiuş, echipa de suflet a oraşului, antrenată de prof. Traian Horge, a promovat în Divizia C, în urma barajului cu Olimpia Gherla. Un rol important l-a avut atunci regretatul primar Gavril Butuc şi secretarul său, Florian Dacin, precum şi procurorul Puiu Sremcevici, acesta implicându-se în destinele fotbalului beiuşean timp de peste 20 de ani, fiind o perioadă şi preşedinte de onoare a clubului beiuşean. Echipa a retrogradat în campionatul judeţean, în ediţia 1982-1983. În 1985, beiuşenii au izbutit să revină din nou în Divizia C, în urma barajului cu "Recolta" Rozavlea (jud. Maramureş), evoluând însă sub numele de "Gloria" Beiuş. Se menţin în Divizia C, timp de 5 sezoane, iar în ediţia 1989/1990 vor retrograda în campionatul judeţean. Trebuie amintit ajutorul acordat echipei de primarul de atunci Vasile Codreanu şi secretarul său, Florian Dacin.
(va urma)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.