Pugilistul Georgian Popescu s-a calificat în optimile de finală ale categoriei 60 kg, din cadrul turneului olimpic de box de la Beijing, după ce l-a învins, ieri, la puncte, scor 20-5, pe americanul Sadam Ali, informează site-ul oficial al competiţiei. Popescu va boxa în optimi cu învingătorul meciului dintre Jean de Dieu Soloniaina (Madagascar) şi Francisco Javier Vargas (Mexic). Celălalt reprezentant al României în turneul de box de la JO-2008, Ionuţ Gheorghe, s-a calificat de asemenea în optimi la categoria 64 kg, după ce l-a învins, duminică, la puncte, cu scorul de 21-4, pe Jonathan Gonzalez Ortiz din Puerto Rico. Gheorghe va boxa în optimi cu iranianul Morteza Sepahvandi.