Divizionara A de baschet masculin CSM Oradea şi-a definitivat lotul pentru noul sezon competiţional, al cărui start se va da la finele lunii septembrie, ieri conducerea clubului orădean ajungând la un acord cu cel de-al cincilea "stranier". Este vorba de un jucător american, Michael Schachtner (foto), acontat de clubul orădean în urma unui "camp" (trial) desfăşurat în Statele Unite.

După un sezon competiţional destul de bun, la finalul căruia formaţia orădeană a ocupat locul 9, ratând la mustaţă calificarea în play-off. Cum un parcurs bun şi evoluţii deosebite, aşa cum au fost multe de-a lungul sezonului trecut, duc la o creştere oarecum justificată a pretenţiilor, conducerea echipei orădene, mai precis managerul secţiei de baschet, fostul internaţional Şerban Sere, a decis să întărească echipa cât mai mult, în limita bugetului existent. Astfel, trei dintre cei mai buni jucători din sezonul precedent, sârbii Andelko Mandic şi Nemanja Maric, şi americanul Tyrone Mitchell, au semnat o prelungire pe un an a contractelor, iar în urmă cu o săptămână, un alt baschetbalist sârb, Sasha Topchov, a semnat, la rându-i, o înţelegere cu gruparea orădeană. Dorind să completeze tabloul de cinci stranieri, managerul secţiei de baschet a reuşit, ieri, să ocupe şi acest ultim loc, jucătorul american Michael Schachtner semnând o înţelegere cu clubul CSM Oradea. "Am dorit mult să avem în lot tot cinci jucători străini, pentru că obiectivul calificării în play-off este mai mult decât dificil şi e nevoie de un lot cât mai puternic. Ieri am ajuns la o înţelegere şi cu Schachtner, astfel că putem spune că lotul este aproape definitivat. Michael Schachtner este un baschetbalist de 2,05 metri, a jucat mult în Statele Unite ale Americii, dar şi un an în Europa, la o echipă din Austria. Este un jucător polivalent, joacă pe poziţiile 4 şi 3, poate evolua atât ca pivot, cât şi ca extremă, cam ce joacă Mandic. Noi l-am găsit la un camp din Statele Unite şi ne-a lăsat o impresie bună, cred că va fi un jucător util echipei noastre", a precizat Şerban Sere, managerul secţiei de baschet a CSM Oradea. Experienţa europeană a baschetbalistului american este legată de echipa austriacă Kapfenberg Bulls.
Baschetbaliştii orădeni îşi vor încheia vacanţa pe 2 august, atunci când este programată prima întâlnire între jucători, antrenorul Cristian Achim şi conducerea secţiei de baschet a clubului.