În premieră la Oradea - Un concurs internaţional al oamenilor puternici
Forţă fără substanţe interzise
Întrecerea este organizată de Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihor şi Federaţia Mondială a Oamenilor puternici, fondată şi condusă din 2006 de Fekete Laszlo, din Ungaria. În vârstă de 56 de ani şi dublu campion mondial, Fekete militează pentru dezvoltarea forţei pe cale naturală, fără substanţe interzise. "Acesta este motivul pentru care am fondat această federaţie care nu acceptă consumul de substanţe dopante. Cine este depistat pozitiv este suspendat pe viaţă, iar o ţară cu trei cazuri de dopaj este exclusă din Federaţie. Avem în componenţă 62 de ţări cu 1000 de practicanţi înregistraţi", a declarat Fekete Laszlo într-o conferinţă de presă la care au mai participat o serie de reprezentanţi ai organizatorilor, Debelka Boglarka Lilla, Bogdan Hossu, Debelka Edward, Simona Kadas, Florin Bogdan şi sportivul Vasile Todosie, singurul bihorean participant la concurs. Fekete deţine de zece ani recordul mondial la ridicarea bilei de piatră de 232,5 kg la o înălţime de 130 centimetri.
Un bihorean la start
La concursul de săptămâna viitoare, organizat în premieră în România, s-ar putea consemna un record. "Un concurent de 25 de ani va încerca să ducă o greutate de 480 de kg pe o distanţă de 15 metri. Demult am dorit să organizăm în România un asemenea concurs, pentru că şi aici sunt tineri puternici care pot concura fără stimulente interzise", a adăugat Fekete, care la Oradea va avea rolul de arbitru, iar printre concurenţi se vor afla şi cei doi fii ai săi. Probele de concurs sunt ridicarea bilei de piatră, cu greutate între 150 şi 230 kg, rostogolirea acesteia, transportarea şi împingerea unor greutăţi, urcarea lor pe scări. Fiecare echipă va avea în componenţă doi sportivi. Bihoreanul Vasile Todosie (44 ani), din Săcueni, va face pereche cu bucureşteanul Vlad Leahu. Preţul unui bilet de intrare este 20 de lei. În ziua concursului, tichetele se pot achiziţiona la sală, iar până atunci în diverse puncte din oraş, care pot fi aflate la numărul de telefon 0724/23.70.31.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.