Naţionala de handbal feminin a României continuă să uimească la Campionatul Mondial din Danemarca. După un parcurs slab în grupă, cu eşecuri în faţa echipelor cu pretenţii, tricolorele au arătat o altă faţă în faza eliminatorie. Dacă în optimi a eliminat campioana en titre Brazilia, miercuri seara, selecţionata noastră a scos din cursă, după un meci dramatic, decis în prelungiri 31-30 (13-10, 27-27, 29-29), echipa gazdă şi s-a calificat în semifinale după şapte ani de aşteptare!

Voinţă de fier

Contrar aşteptărilor, româncele au condus în permanenţă, uneori chiar şi la o diferenţă de trei goluri. Concentrate, determinate şi cu Cristina Neagu în mare formă, autoare a 15 goluri, jucătoarele noastre au făcut un meci fabulos în faţa unui adversar tenace, care a avut alături şi peste 12.000 de suporteri. Spre deosebire de alte dăţi, echipa României a continuat să creadă în şansa sa, chiar şi după ce norocul părea să le surâdă adversarelor. A avut forţa să revină mental după ce Cristina Neagu a ratat o aruncare de la şapte metri în ultima secundă a timpului regulamentar spre bucuria gazdelor care se manifestau de parcă ar fi câştigat partida. Danezele au început cu gol cele zece minute de prelungiri, dar România a revenit  imediat şi a preluat conducerea. Spirit de luptă au avut şi nordicele, care au egalat cu mai puţin de un minut  înainte de final. A urmat un timp de odihnă solicitat de suedezul Tomas Ryde, binevenit într-un moment de maximă încărcătură emoţională. În momente rămase din joc, "tricolorele" au reuşit o fază cursivă finalizată cu patru secunde înainte de final de extrema Ada Nechita, declanşând bucuria fără margini în tabăra României pentru a noua calificare din istorie în semifinale şi deznădejdea în cea daneză.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 15 goluri, Brădeanu 5, Manea 3, Nechita 3, Buceschi 3, Ardean-Elisei 2

Cu Norvegia în semifinale

Surprinzătoare la prima vedere, victoria României este firească după ceea ce s-a întâmplat în teren. Urmează o confruntare şi mai dificilă în semifinale, cu Norvegia, campioana europeană şi olimpică, cu care ne-am mai întâlnit în faza grupelor şi nu am mai învins-o de 15 ani. Scandinavele, cu un parcurs perfect la acest turneu final, au câştigat ultimul joc direct cu 26-22, dar în această seară, de la ora 21.45 (Dolce Sport), Neagu şi colegele sale au ocazia să se revanşeze şi să mai producă o surpriză într-un turneu final cu multe rezultate neaşteptate.

Cealaltă semifinală, programată tot astăzi, dar de la ora 19.00, e inedită. Protagoniste vor fi Olanda, care a trecut în sferturi de Franţa (28-25), şi Polonia, victorioasă în dauna Rusiei (21-20).  Adversara României era cât pe ce să rateze intrarea în lupta pentru medalii, dar în cele din urmă a dispus la limită (26-25) de Muntenegru.