Ilie Dumitrescu, noul antrenor al Stelei!
După ce negocierile cu Hagi şi Piţurcă au eşuat, Gigi Becali a reuşit să-l convingă pe Ilie Dumitrescu să accepte fotoliul de antrenor în Ghencea!
Astăzi, fostul mare internaţional va fi prezentat la sediul clubului, el nedorind, după spusele lui Gigi, să meargă la palat pentru conferinţa de presă aferentă învestirii. Contactat de ProSport, fostul mare internaţional a lăsat să se înţeleagă că s-a înţeles cu Becali pentru a prelua locul lăsat liber de Piţurcă.
"Să nu ne grăbim, vom vedea dacă voi fi eu noul antrenor al Stelei. Eu acum sunt la turneul organizat de Gică Hagi, la Constanţa. Când voi ajunge în Bucureşti, voi discuta mai multe", a spus Ilie Dumitrescu pentru ProSport.
Ieşit din circuit în ultimul an, tehnicianul a bifat în cariera sa de antrenor nu mai puţin de 12 echipe în aproape 9 ani: a debutat la Oţelul, în 2001, pentru ca apoi, rând pe rând, să preia frâiele lui FC Braşov, Alkri Larnaca, România U21, FCM Bacău, Apollon Limassol, AEK Atena, Egaleo, Akratitos, Kalithea, PAOK şi Panthrakikos (la această ultimă formaţie, Ilie a rezistat o singură etapă). Pe vremea când a antrenat pe PAOK, Dumitrescu (foto) a fost aspru criticat în presa din Grecia pentru stilul de joc adoptat. Chiar dacă rezultatele la gruparea din Salonic nu au fost deloc rele, Ilie a fost pus la zid pentru faptul că joacă mult prea defensiv şi, în cele din urmă, a demisionat.
Dacă din postura de tehnician Dumitrescu nu a convins până acum, cariera de fotbalist a fost una fabuloasă şi a fost legată în mare măsură de clubul din Ghencea. A debutat la prima echipă în 1986, la doar 17 ani şi, timp de 8 ani a slujit culorilor roş-albastre. Este considerat de către suporteri unul dintre cei mai emblematici fotbalişti din istoria Stelei. A fost căpitanul formaţiei din Ghencea între 1991 şi 1994 şi este considerat, alături de Dan Petrescu, cel mai bun produs al Stelei din istorie (a ajuns la grupele de "pitici" ale Stelei în 1977, când avea doar 8 ani).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.