O oră Astra Giurgiu a lăsat impresia la Londra că va avea soarta lui ASA Târgu Mureş, învinsă la scor de neprezentare (0-3) acasă, de AS Saint-Etienne. După eliminarea lui Collins, "astralii" au prins curaj şi au remizat la doi cu West Ham United, grupare cu un buget impresionant (100 de milioane de euro), care în această vară a cheltuit aproape 40 de milioane de euro pentru transferuri!

Dacă ASA este eliminată prematur din Liga Europa, Astra are acum prima şansă de a accede în play-off în dauna ocupantei locului 12 din Premier League, care a ajuns în cupele europene pe baza criteriului fair-play. Slăbiciunile "ciocănarilor" au fost evidente încă din turul precedent, când s-au chinuit cu maltezii de la Birkirkara, pe care i-au eliminat abia la loviturile de departajare, după ce fiecare câştigaseră (1-0) pe propriul teren.

West Ham United - Astra Giurgiu 2-2

Marcatori: E. Valencia 23, Zarate 51 / Boldrin 71 şi Ogbonna 82 (autogol)

Cartonaş roşu: Collins 59

West Ham United: Adrian - O'Brien (Burke 35), Collins, Ogbonna, Cresswell - Kouyate, Oxford, Noble - Payet - Zarate (Jarvis 76), E. Valencia (Maiga 37). Antrenor: Slaven Bilici.

Astra Giurgiu: Lung jr. - Queiros, Geraldo, Găman, Junior Morais - Seto, Boldrin (Dandea 86) - Enache, Teixeira, William (Florea 76) - Budescu (Lovin 90+1). Antrenor: Marius Şumudică.

 

ASA Târgu Mureş - AS Saint-Etienne 0-3

Marcatori: Diomande 24, Hamouma 75, 83

ASA: Stăncioiu - Golanski, Bejan, Ivan Gonzales, Balici - G. Mureşan (Ramiro Costa 67), N'Doye - Gorobsov, Brandan (Luis Pedro 61), Javzici - Axente (Manolov 80). Antrenor: Vasile Miriuţă.

AS Saint-Etienne: Ruffier - Theophile-Catherine, Perrin, Bayyal Sall, F. Pogba, Assou-Ekotto (Brison 61) - Clement, Diomande - Hamouma (Monnet-Paquet 83), Roux (Mollo 74), Gradel. Antrenor: Christophe Galtier.

Meciurile retur vor avea loc joi, 6 august, de la ora 21.00, partida de la Giurgiu fiind televizată de Digi Sport 1.