În prima duminică din luna septembrie, la Salonta este mare sărbătoare, îndrăgitul Festival al sarmalelor ajungând în acest an la cea de-a noua ediţie. Încă de la prima ediţie a acestui eveniment, Helmuth Duckadam, fostul portar al echipei Steaua, supranumit „eroul de la Sevilla”, a fost alături de comunitatea salontană, fiind prezent la aproximativ şase ediţii.

 

Maestru al sportului rege, Cavaler al Ordinului national „Meritul Sportiv” (2008) și erou al Cărții Recordurilor după performanța reușită pe stadionul „Sanchez Pizjuan” din Sevilla, Helmuth Duckadam este, de ani buni, prietenul special al tuturor românilor din cartierul salontan Colonie. Duminică, în cadrul Festivalului Sarmalelor, organizatorii vor scoate la licitație un set de echipament sportiv semnat de marile vedete ale echipei Steaua București, campioana Europei din 1986, iar banii adunaţi vor fi donați către două persoane care se confruntă cu probleme medicale grave: Gabriela Şandor şi Maria Moşincat. „Din motive obiective, prietenul nostru Helmuth Duckadam nu poate participa la evenimentul din acest an, însă a sărit ca de fiecare dată în ajutor. Ne-a trimis un set de echipament sportiv Steaua – Sevilla, cu toate semnăturile jucătorilor, de culoare alb, albastru şi roşu, din lotul „Sevilla 30 de ani”, care va fi scos la licitaţie în cadrul Festivalului Sarmalelor de duminică, 3 septembrie. Suma obţinută pe acest echipament va fi împărţită în mod egal către două persoane din Salonta, care se confruntă cu probleme grave de sănătate”, ne-a declarat Ioan Sala, unul dintre organizatorii evenimentului. Licitaţia publică va avea loc în jurul orei 18.15, organizatorii nefiind la prima experienţă de acest gen. „Şi anul trecut, a fost scos la licitaţie un echipament donat de Helmuth Duckadam, acesta fiind adjudecat în schimbul sumei de 2.500 lei de către un om de afaceri din Oradea”, a mai precizat Ioan Sala. Licitaţia nu este singura modalitate de a strânge bani pentru persoanele aflate în suferinţă din Salonta. Tot în cadrul evenimentului, mai este organizată o tombolă umanitară, în cadrul căreia vor fi scoase la vânzare 1.500 de bilete la preţul de 5 lei. „Facem un apel către cei care ne vor onora cu prezenţa să cumpere măcar un bilet de tombolă. Şi în acest mod le vor putea sprijini pe cele două semene care se confruntă cu probleme de sănătate”, este îndemnul lui Ioan Sala, care ne-a mărturisit că speră ca la finalul ediţiei să se adune suma de 8.000 sau chiar 10.000 lei, o sumă binevenită pentru cele două familii care au nevoie de ajutor. Cei care vor cumpăra bilete de tombolă vor avea şi şansa de a câştiga diferite obiecte. Astfel, în cadrul tombolei, vor fi cinci-şase extrageri, premiile oferite fiind următoarele: premiul I - un colţar tip fotoliu oferit de Fabrica de mobilă Ada Salonta, premiul II - un set de patru anvelope iarnă-vară oferite de Alverosal, premiul III - o scară de 4 metri, premiul IV - o scară de 3 metri, premiul V - o scară de 2 metri, toate trei oferite, de asemenea, de Alverosal, iar premiul VI - un set de feţe de masă pentru restaurant, oferit de Tudor Marişcaş.