Naţionala de handbal masculin a României s-a reunit aseară la Oradea, în vederea meciurilor din cadrul turneului amical dotat cu Trofeul Carpaţi şi a partidelor oficiale, cu Croaţia şi Spania, din preliminariile Campionatului European din 2012.

 

Pe lista jucătorilor convocaţi de antrenorii Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu figurează Mihai Popescu (HCM Constanţa), Ionuţ Ciobanu (Energia Pandurii Târgu Jiu), Ionuţ Irimuş (UCM Reşiţa) - portari, Alexandru Sabou, Laurenţiu Toma, Alexandru Csepreghi, Marius Sadoveac, Daniel Mureşan (toţi HCM Constanţa), Iulian Stamate (CSM Bucureşti), Marius Novanc, Dan Savenco, Bogdan Criciotoiu, Gabriel Florea (toţi Energia Pandurii Târgu Jiu), Valentin Ghionea, Cristian Fenici, Ionuţ Georgescu, Alexandru Stamate (toţi UCM Reşiţa), Alexandru Şimicu (Poli Timişoara) - jucători de câmp.

După Trofeul Carpaţi organizat de Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor şi FRH  la Arena "Antonio Alexe" din Oradea, între 21 şi 23 octombrie, se vor alătura lotului şi doi jucători care evoluează în străinătate: Rareş Jurcă (Kadetten Schafhausen) şi Alin Şania (MT Melsungen).

 

Trofeul Carpaţi şi meciul cu Spania, la "Antonio Alexe"

La ediţia din acest an a Trofeului Carpaţi mai participă Belarus, Macedonia şi Tunisia, echipele înfruntându-se fiecare cu fiecare pe durata a trei zile, după programul:

21 octombrie - ora 17.00: Tunisia - Belarus, 19.00: România - Macedonia;

22 octombrie - ora 16.00: Festivitate de retragere a foştilor componenţi ai naţionalei, care au acumulat peste 100 de meciuri la reprezentativă (partea I), 17.00: România - Belarus, 19.00: Macedonia - Tunisia;

23 octombrie - ora 10.00: Belarus - Macedonia, 11.30: festivitate de retragere a foştilor componenţi ai naţionalei, care au acumulat peste 100 de meciuri la reprezentativă (partea a II-a), 12.30: România - Tunisia.

Meciurile României vor fi transmise în direct de Digi Sport.

După acest turneu, lotul naţional de handbal masculin se va deplasa în Croaţia pentru primul joc din preliminariile Campionatului European din 2012, care va avea loc la Karlovac, în 28 octombrie (ora 21.00). Naţionala României va reveni la Oradea, unde pe 31 octombrie va disputa al doilea joc din campania de calificare la "Europene", cu un alt adversar de calibru, Spania. Duelul cu selecţionata iberică va începe la ora 18.00.

 

Bilete cu 10 şi 20 de lei

Biletele pentru meciurile de la Oradea s-au pus în vânzare în patru locaţii din oraş: Arena "Antonio Alexe", Agenţia Loto de pe strada Republicii, Lotus Market şi Real. Un tichet pentru cele două meciuri programate într-o zi la Trofeul Carpaţi costă 10 lei, dar există şi posibilitatea achiziţionării unui pachet pentru cele trei zile, în schimbul a doar 20 de lei. Tot 20 de lei costă şi un bilet la partida cu Spania.