Handbalistele au surclasat campioana mondială!
Naţionala de handbal feminin a României a învins, ieri, campioana mondială Rusia, scor 32-24 (15-9), în cel de-al doilea meci din grupa B a Cupei Mondiale, de la Aarhus (Danemarca). Asta, după ce cu o zi înainte dispusese cu 21-20 de campioana europeană şi olimpică, Norvegia.
Tricolorele au fost curajoase în disputa cu campioana mondială încă din primele minute, conducând cu 7-3 (min. 12). Rusia nu a putut reduce din handicap, plătind tribut apărării "visătoare", care a fost uşor depăşită de jucătoarele de la linia de 9 metri a României.
După 15-9 la pauză, elevele lui Radu Voina şi-au păstrat supremaţia pe tabelă (25-15, min. 47), reuşind să menţină o diferenţă cât mai liniştitoare în faţa campioanei mondiale. Rusia a fost nevoită să se recunoască depăşită, a doua oară la Cupa Mondială, în faţa unei echipe a României dezinvoltă, care a ştiut să profite de nesincronizările din tabăra adversă.
Marcatoarele tricolore au fost Neagu 6 goluri, Amariei 5, Ardean 4, Moldovan 3, Nechita 3, Geiger 3, Manea 2, Chintoan 2, Ţăcălie 2, Paraschiv 2. Din tabăra rusă s-a remarcat Sen, autoare a 6 goluri.
În prima zi a Cupei Mondiale s-au înregistrat rezultatele: România-Norvegia 21-20, Suedia-Rusia 25-24 (ambele în grupa B), Danemarca-Franţa 32-29 şi Ungaria-Germania 22-19 (A).
Ieri, după închiderea ediţiei s-au jucat partidele Germania-Franţa, Suedia-Norvegia şi Danemarca-Ungaria.
Primele două clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica în semifinale, programate sâmbătă, pentru ca finala mică şi cea mare să aibă loc duminică, în ultima zi a competiţiei din Danemarca. Naţionala României a câştigat ediţia din 2009 a Cupei Mondiale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.