Antrenorul Guus Hiddink s-a declarat încântat de victoria din meciul amical cu România, scor 2-0, primul la care olandezul s-a aflat pe banca tehnică a naţionalei Turciei, informează ajansspor.com.

"Este foarte frumos să câştigi. Mă bucur că am învins în primul meu meci la Istanbul. Jucătorii intră încet-încet în formă, trebuie să se obişnuiască cu un ritm alert de joc. Sper că vor progresa în ceea ce priveşte condiţia fizică. Naţionala Turciei nu s-a calificat la Cupa Mondială din Africa de Sud, dar îşi poate recăpăta prestigiul pierdut. Trebuie să ne apărăm împreună şi să atacăm împreună şi pentru a face acest lucru, trebuie să avem o condiţie fizică foarte bună", a spus Hiddink.