După două înfrângeri în care nu au reuşit să marcheze nici un gol, africanii părăsesc competiţia supremă la nivel de naţionale. Echipa Croaţiei a ruşit să le administreze un sec 4-0 după un joc fără istoric.

Pentru croaţi urmeză meciul decisiv împotriva naţionalei Mexicului pe care sunt obligaţi să îl câştige dacă vor să se califice mai departe. Camerunul a încercat să joace ofensiv, dar s-a deschis prea mult şi a neglijat apărarea, croaţii având şi alte ocazii importante de a înscrie în afara celor patru goluri. Dacă în joc nu au strălucit şi au mai bifat un Campionat Mondial fără victorie, jucătorii africani s-au făcut remarcaţi printr-un episod penibil în finalul partidei când s-au luat la harţă între ei, un jucător primind un cap în plină figură fără ca arbitrul să observe gestul nesportiv şi să-l sancţioneze ca atare.

Marcatori: Olici '11, Perisici '48 şi Mandzukici '61, '73.

Camerun: Itandje - Mbia, N'Koulou, Chedjou (Nounkeu '46), Assou-Ekotto - Song, Matip, Enoh - Choupo-Moting (Salli '75), Aboubakar (Webo '70), Moukandjo.

Selecţioner: Volker Finke

Croaţia: Pletikosa - Srna, Corluka, Lovren, Pranjici - Modrici, Sammir (Kovacici '72), Rakitici - Perisici (Rebici '78), Mandzukici, Olici (Eduardo '69).

Selecţioner: Niko Kovaci

Cartonaş galben: Eduardo '90

Cartonaş roşu: Song '40

Arbitri: Pedro Proenca (Portugalia) - Bertino Miranda (Portugalia), Jose Trigo (Portugalia) - Walter Lopez (Guatemala).